Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Actorii din programul 10 pentru Film, sustinut de Mercedes Benz Romania

La TIFF 2014, Mercedes-Benz a susţinut pentru a şaptea oară excelenţa în cinematografie

19 June 2014

Timp de zece zile, între 30 mai şi 8 iunie, în Cluj-Napoca, Mercedes-Benz a adus pe covorul roşu al TIFF nume celebre ale cinematografiei. Invitaţii speciali a acestei ediţii au fost actriţa americană Debra Winger şi cineastul Krzysztof Zanussi, distinşi cu Premiul pentru întreaga carieră.

Actorii din programul 10 pentru Film, sustinut de Mercedes-Benz Romania

Duminică, 8 iunie, la Teatrul Național din Cluj, în cadrul ceremoniei de închidere a celei de-a XIII-a ediţii a TIFF, Florin Zamfirescu a fost distins cu Premiul de Excelenţă, oferit pentru a şaptea oară consecutiv de Mercedes-Benz România.

Tradiţia a continuat şi în acest an, aşa că Mercedes-Benz a avut onoarea să recunoască şi să premieze iar talentul unor nume importante din cinematografia românească. În trecut, Premiile de Excelenţă au fost oferite lui Radu Beligan (2008), Mircea Albulescu (2009), Liviu Ciulei (2010), Lucian Pintilie (2011), Iosif Demian şi Helmut Stürmer (2012) şi actriţei Luminiţa Gheorghiu (2013).

Printre invitaţii de onoare de la Gala TIFF 2014 s-au mai numărat: producătorul Nik Powell, directorul Festivalului Internaţional de Film de la Chicago, regizorii Peter Webber, János Szász şi Alexandru Solomon, actorii Bogdan Dumitrache şi Vlad Ivanov, actriţele Anamaria Marinca, Cristina Flutur, Ana Ularu şi Ioana Blaj şi Angela Similea, în jurul căreia a fost realizat un scurtmetraj prezentat în cadrul festivalului.

Mercedes-Benz Romȃnia a susţinut din nou şi proiectul “10 pentru FILM”, ajuns la a doua ediţie. În cadrul secţiunii Zilele Filmului Românesc, “10 pentru FILM” îşi propune să promoveze figuri noi în filmul românesc şi vizează actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema. Aceşti actori sunt aflaţi fie la debut, fie au avut roluri minore în producţii cinematografice autohtone. Cei zece au vȃrste cuprinse între 22 şi 45 de ani şi activează la teatrele din Bucureşti, Sibiu, Piatra-Neamţ, Timişoara, Tȃrgu-Mureş şi Cluj-Napoca.

În plus, Mercedes-Benz România a susţinut proiectul “10 pentru FILM”, printr-o întâlnire de tip speed-interviewing, între actori şi presă, organizat în Cluj-Napoca. Evenimentul a fost moderat de Andi Moisescu, care a dat startul unor interviuri-fulger, de cinci minute. Fiecare jurnalist a avut ocazia de a face cunoştinţă cu cei zece actori şi de a le pune întrebări.

“Pentru a şaptea oară, Mercedes-Benz se asociază cu un festival cultural de prestigiu, care a reuşit să cȃştige notorietate în toată lumea. La această ediţie, TIFF a reuşit să atragă în competiţie regizori de pe mai multe continente, fiind un indicativ al succesului dobȃndit. Ne propunem să continuăm şi de acum înainte această colaborare frumoasă, susţinȃnd pe mai departe excelenţa, talentul şi inovaţia”, a declarat Gabriel Crăciun, Corporate PR/Communications, Mercedes-Benz România.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare