Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

DiCaprio, rol principal într-un film al lui Eastwood

29 June 2011

Actorul Leonardo DiCaprio ar fi primit rolul principal în ultimul film al lui Clint Eastwood, scrie The Telegraph. Este vorba de un musical numit „A Star Is Born”, care a mai avut parte de trei ecranizări, cu Janet Gayner, Judy Garland, respectiv Barbra Streisand în rolurile principale.

Dacă este adevărat că DiCaprio și Eastwood au ajuns la un acord, starul din „Inception” va interpreta rolul unui star de cinema îmbătrânit, care o va ajuta pe o tânără și frumoasă actriță (interpretată de Beyonce) să ajungă faimoasă.

Cea de-a patra ecranizare a filmului „A Star Is Born” îi va avea ca producători pe aceeași oameni care s-au ocupat de succesul versiunii cu Barbra Streisand și Kirs Kristofferson în rolurile principale.

Se pare că, acum câțiva ani, Eastwood ar mai fi avut în plan să realizeze o nouă ecranizare a filmului.

El fi vrut ca rolul principal să îi fie oferit lui Will Smith, dar având în vedere că Eastwood lucrează deja alături de DiCaprio la filmul „J. Edgar”, ecranizarea biografiei fostului șef FBI, care va intra în cinematografe în luna decembrie, este de înțeles schimbarea de perspectivă.

Empireonline.com pune sub semnul întrebări participarea lui Leonardo DiCaprio la filmările pentru a patra ecranizare a filmului. Motivul ? DiCaprio are deja un proiect în derulare. El joacă în „The Great Gatsby”, filmări care vor dura cel puțin niște luni bune.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare