Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Leticia Calderon

Leticia Calderon la un pas de a fi protagonista unei noi telenovele

6 October 2017

Actrița Leticia Calderon (49 de ani), celebră pentru rolul din telenovela „Esmeralda”,  se află la un pas de a fi protagonista unei noi telenovele marca Televisa. Compania și producătorul Carlos Moreno o au în vedere pe actriță pentru un remake al telenovelei „Victoria”, scriu cei de la peopleenespanol.com.

Aceștia pregătesc o nouă adaptare a telenovelei „Señora Isabel”, o poveste care s-a făcut cunoscută în ultimii ani prin remake-urile „Mirada de mujer” și  „Victoria” cea din urmă fiind produsă de compania Telemundo în anul 2007 și ai căror protagoniști au fost Victoria Ruffo, Arturo Peniche și Mauricio Ochomann.

Noua telenovelă se  află în fază de pre-producție, iar distribuția încă nu a fost încă aleasă. Chiar dacă nu s-a oferit încă oficial numele Leticiei Calderon ca fiind protagonista acestui nou proiect, cei de la People en Espanol l-au contactat pe producător, iar acesta a confirmat că actrița se află printre favorite pentru a participa în această telenovelă, dar că încă nu a luat decizia finală.

Ultimul rol principal într-o telenovelă al Leticiei Calderon a fost în urmă cu 18 ani în „Laberintos de pasion” (1999) în care a jucat alături de Francisco Gattorno și César Évora.

Din 2000, actriţa a renunţat la telenovele tocmai pentru a deveni mamă şi a avea grijă de familia ei. A revenit pe micile ecrane în 2008, la un an după ce a fost părăsită de tatăl copiilor ei, care a intrat într-o relaţie foarte comentată cu actriţa Yadhira Carillo (42 de ani).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare