TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ryan Seacrest şi Giuliana Rancic

Live From The Red Carpet: Premiile Oscar 2015, duminică noapte, la E!

20 February 2015

Sezonul premiilor culminează la E! cu cel mai așteptat eveniment cinematografic al anului: decernarea Premiilor Academiei Americane de Film.

Ryan Seacrest şi Giuliana Rancic

Înainte de a afla cine va pleca acasă cu mult râvnitele statuete Oscar, lăsați-vă cuprinși de entuziasmul acestei seri, pentru că Ryan Seacrest și Giuliana Rancic relatează în direct de pe covorul roşu, în show-ul Live From The Red Carpet: Premiile Oscar 2015, difuzat în direct în noaptea de 22 spre 23 februarie, de la ora 00:30.

Urmăriți discuții din culise cu cei nominalizați, cu prezentatorii și invitații la ceremonie, care sosesc la cea de-a 87-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film.

Emisiunea va fi reluată pe parcursul zilei de luni, 23 februarie, la orele 11:00 și 18:00.

Miercuri, 25 februarie, de la ora 22:00, E! va difuza Fashion Police: Premiile Oscar 2015, o ediție dedicată acestei ceremonii, în care Kelly Osbourne, Giuliana Rancic, Kathy Griffin și Brad Goreski vor analiza ținutele alese de vedete pe covorul roșu al Oscarurilor.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...