Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Liviu Vârciu a început filmările pentru „Zaza Sing”

Liviu Vârciu a început filmările pentru „Zaza Sing”: „E un proiect în care cântăm mult”

28 March 2017

Noul show pe care Liviu Vârciu îl va prezenta la Antena 1 este programat să înceapă miercuri, 5 aprilie, la ora 20.30. Între timp, filmările au început deja, astfel că prezentatorul are parte de muzică aproape non-stop.

„E un proiect în care cântăm mult”, spune Liviu încântat, „iar la filmări se aude cât e ziua de lungă numai muzică”.

 Vezi galeria foto >

Liviu Vârciu, pe care îl puteți vedea și sâmbăta la Antena 1, el fiind unul dintre concurenții „Te cunosc de undeva!”, a adăugat că e foarte bucuros să constate că românii iubesc muzica și au chef de distracție, mai ales că printre concurenți se numără oameni de toate vârstele, de la tineri de 18 sau 19 ani, până la pensionari simpatici și plini de viață.

„Este un show în care nu contează ce meserie ai sau ce vârstă, important e să arăți că știi versurile”, mai spune prezentatorul „Zaza Sing”.

Surprize la filmările pentru „Zaza Sing”

La filmările pentru prima ediție a emisiunii, Vârciu a avut parte și de o surpriză: la una dintre probe o concurentă a primit ca piesă de interpretat celebra „Ochii tăi” a trupei L.A., din care a făcut parte și Liviu. Spre uimirea și amuzamentul tuturor, tânăra concurentă nu a știut niciun vers, chiar dacă a primit încurajări din partea publicului, dar și a trupei The Humans, care asigură muzica live în show.  

Show-ul „Za Za Sing” îi va supune pe concurenții fiecărei ediții la mai multe probe, pe parcursul cărora aceștia trebuie să arate că sunt maeștrii versurilor: vor cânta live, acompaniați de orchestra din platou, vor ghici versuri, vor rezolva puzzle-uri cu versuri, vor arăta că au imaginație și vor inventa rime noi.

Printre rubricile emisiunii se numără:

  • „Fredonează ce urmează”,
  • „Ghicește ce lipsește”,
  • „Amestecăm și cântăm”,
  • „Fii pe fază, corectează”,
  • „Fii erou cu un vers nou”
  • „Cât ghicești atât primești”.   

Citește și:

Liviu Vârciu va fi amfitrionul emisiunii „Za Za Sing”. Antena 1 a anunțat data de lansare!

Antena 1 va avea în grilă un nou show. La „Za Za Sing” se va face karaoke

Andra dă tonul distracției. Începe emisiunea „O-la-la!”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare