Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

_DSC8374

Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au câștigat finala “Te cunosc de undeva!”

6 June 2017

Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au câștigat sâmbătă seara finala celui de-al unsprezecelea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”.

Cei doi le-au imitat pe solistele de la Salt-N-Pepa, într-o emoționantă gală finală a show-ului transformărilor prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși și jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan.

“Nu m-am așteptat absolut deloc să câștigăm, de aceea nici n-am știut cum să reacționăm atunci cand Cosmin Selesi ne-a anuntat drept castigatori. Am crezut că e o glumă, că face mișto de noi. Da, sunt fericit că am câștigat! După foarte multe ediții de muncă, de chin, de încercări pe care le-am făcut ca să distrăm publicul de acasă, dar si pentru cât suflet am pus, cred că meritam să câștigăm “Te cunosc de undeva!”. Pentru ca nu m-am asteptat deloc, bucuria a fost cu atât mai mare!”, spune Andrei Ștefănescu.

“Eu nu înțeleg de ce nu se aștepta nimeni ca noi să câștigăm…(râde) Sincer acum, chiar nu ne așteptam sa castigam! Sunt foarte fericit!”, adaugă Vârciu.

 Vezi galeria foto >

Emisiunea “Te cunosc de undeva!” și-a ales așadar câștigătorii sâmbătă seara, după 15 săptămâni de show. La start s-au aliniat, cu șanse egale, Daniel Max Dragomir – care s-a transformat în inegalabilul Freddie Mercury, Alex Vasilache – care l-a readus pe scena show-ului pe nemuritorul Elvis Presley, Sore – care a cântat și dansat precum Kylie Minogue si Biu Marquetti – care a fost diva latino Thalia.

Invitații speciali ai galei au fost patru mari artisti – Gabi Luncă, Maria Dragomiroiu, Matilda Pascal-Cojocărița și Petrică Mâțu-Stoian, care au cântat alături de nefinaliștii sezonului, Bianca Sârbu, Ruby, Anda Adam și “Cuza” și de taraful Silvian Voicu. De asemenea, Florin Ristei și FreeStay care au asigurat, de-a lungul întregului sezon, momentele speciale din deschiderea fiecărei gale au urcat pe scena finalei. În aceeași seară s-a acordat și premiul pentru cea mai bună transformare a sezonului, care i-a revenit lui Daniel Max Dragomir, pentru rolul Prince.

Show-ul “Te cunosc de undeva!” va reveni la Antena 1 la toamnă, când se va da startul celui de-al 12-lea sezon.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare