Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Lora este invitata Florentinei Fântânaru, sâmbătă, la „Dincolo de aparențe” (2)

Lora îi povestește Florentinei Fântânaru despre schimbările majore din viața ei, sâmbătă, la „Dincolo de aparențe”

11 May 2017

Una dintre cele mai nonconformiste artiste de la noi, Lora, trece sâmbăta aceasta, de la 13:00, dincolo de aparenţe şi vorbeşte deschis despre frumoasa poveste de iubire pe care o trăieşte în prezent cu Ionuţ Ghenu, despre ce a trebuit să lase în urmă pentru a ajunge la ea, dar şi despre schimbările majore din viaţa ei.

“Am avut o revelaţie când m-am văzut în oglindă, la filmări”, îi va povesti ea Florentinei despre momentul în care şi-a dat seama că i-ar plăcea să fie din nou brunetă. “Atunci s-a produs declicul. Am zis <<pe tipa asta o ştiu de undeva şi mi-e dor de ea>>! Mi-am amintit foarte multe lucruri pe care le uitasem şi mi-a revenit inspiraţia pe care o credeam pierdută”, va mai completa Lora.

Întrebată de către Florentina când va face un copil, Lora nu va ezita să răspundă:

“Avem un copil în familie. Este băieţel, are două zile. Este nepoţelul meu, de la sora lui Ionuţ. El îşi dorea foarte mult să se nască de ziua lui, dar s-a născut chiar în noaptea următoare!”, va mărturisi artista spunând totuşi că va face şi ea, cu siguranţă, un copil.

Despre când se va întâmpla acest lucru, dar şi despre planurile de viitor şi relaţia cu fostul său soţ, îndrăgita cântăreaţă vorbeşte sâmbăta aceasta, de la 13:00, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare