Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Luana Ibacka

Luana Ibacka este îndrăgostită de Sinaia

25 July 2011

Fie că se afla la căutare de protagonişti pentru „Fermier. Caut nevastă!” sau doar în vacanţă, Luana Ibacka s-a familiarizat cu atracţiile turistice ale României, iar primul loc pe lista ei de destinaţii autohtone îl ocupă staţiunea montană Sinaia.

„Am fost în multe tururi de presă peste hotare şi am avut ghizi care aproape m-au convins de comorile unor destinaţii mult mai puţin fabuloase decât în fotografiile văzute anterior. La noi, e pe dos, avem o geografie care ne ajută, locuri istorice deosebite, dar ne omoară infrastructura şi birocraţia”, crede Luana Ibacka.

Vedeta de la Prima spune că, deşi Sinaia nu mai este la modă, staţiunea a avut o evoluţie interesantă:

„Dezvoltarea oraşului Sinaia, ca staţiune turistică, a luat amploare începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după construirea şoselei Sinaia – Braşov, în 1847, a căii ferate Bucureşti – Sinaia, în 1879, şi, mai ales, a castelului Peleş, care a transformat Sinaia într-un centru al vieţii politice, într-o zonă rezidenţială privilegiată”.

Când ajunge în Sinaia, Luana Ibacka se cazează la Cabana Stâna Regală. „Este un exemplu de locaţie de weekend sau de vacanţă, care ne stă la îndemână, dar de care foarte puţini ştiu.

Stâncile <<Franz Joseph>> sunt şi ele o atracţie a zonei. Situate lângă cabana Poiana Stânii, în fosta Stână Regală, la 3 km de drumul spre cota 1400, stâncile au fost amenajate în timpul domniei familiei regale, cu trepte şi cu balustrade, iar de pe terasa acestora se poate admira un segment întins din valea superioară a Prahovei.

La aceste stânci se poate ajunge din Poiana Stânii, pe o potecuţă suficient de bătută şi de scurtă, ca să nu deranjeze persoanele care nu au o condiţie fizică bună. Sunt considerate un punct de belvedere, iar cu o monedă de cinci bani poţi privi printr-un telescop Buşteniul.

La baza Stâncii <<Sfânta Ana>> se află o mică poieniţă. Peretele cuprindea odinioară icoane din care se mai păstrează şi astăzi urme. Mica grotă existentă acolo a constituit odinioară adăpostul unui pustnic. Stânca se găseşte la intersecţia dintre drumul spre Cota 1400 şi drumul auto spre Poiana Stânii”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare