TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Marcel Iures trimitere

Marcel Iureş debutează în primul serial românesc de la HBO, „În derivă”

6 December 2010

Aşa grăit-a terapeutul…

„În derivă”, primul serial românesc făcut de HBO, începe pe 6 decembrie şi vă învită – de luni până vineri – să intraţi în lumea profesională şi personală a psihoterapeutului Andrei Poenaru (Marcel Iureş).

De luni până joi, Andrei Poenaru (Marcel Iureş, într-un rol care îi vine mănuşă) îşi primeşte pacienţii acasă, ascultându-le problemele, comentându-le şi oferindu-le sfaturi. E căsătorit cu Laura (Gabriela Butuc), au trei copii – un fiu student la Institutul constănţean de Marină, o fată adolescentă (Laura Ilie) şi un puşti de nouă ani (Marc Titieni) – şi par fericiţi.

Dar dincolo de faţada calmă, terapeutul aparent stăpân pe el însuşi clocoteşte: nu mai are răbdare cu pacienţii, e sătul de toţi, îşi bănuieşte soţia de infidelitate, îşi ignoră copiii şi are nevoie de ajutor. De aceea apelează la fostul lui mentor, Maria Pascali (Tamara Creţulescu), acum pensionată, cu care a rupt orice relaţie de opt ani şi la care reîncepe să meargă în fiecare vineri.

Aceasta este povestea din „În derivă”, o adaptare românească după un format israelian premiat („Be’tipul”), care a mai dat naştere la remake-uri în SUA („In Treatment”), Serbia („Na terapiji”) şi Olanda („In therapie”). Iar divizia Europa Centrală a HBO a achiziţionat drepturile formatului pentru ţara noastră, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Moldova.

Citeşte textul integral în revistă

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...