TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Marion Cotillard, în următorul film cu Batman

15 February 2011

marion cotillard22Actriţa franceză (35 de ani) va avea un rol în următoarea peliculă din seria Batman, “The Dark Night Rises”, potrivit Le Parisien.

Nu se ştie, însă, dacă Marion va interpreta rolul unei iubite a lui Batman (acelaşi Christian Bale), sau al unei rivale a personajului Selina Kyle, alias Catwoman, pe care o va juca Anne Hathaway.

Potrivit unor surse, actriţa franceză, al cărei copil cu partenerul ei, actorul şi regizorul Guillaume Canet, se va naşte în luna aprilie, a semnat contractul sâmbătă, la Paris.

Cotillard va începe filmările la Londra, undeva la mijlocul lunii iunie, apoi se va deplasa în Pittsburgh şi Los Angeles, pe parcursul verii. Filmările vor lua sfârşit la New York, iar filmul va ieşi pe piaţă în iulie 2012.

În “The Dark Knight Rises”, Cotillard se va reuni cu regizorul Christopher Nolan şi actorii Joseph Gordon-Levitt şi Tom Hardy, cu care a colaborat pentru “Începutul” (2010). În distribuţie vor reveni şi Michael Caine, Morgan Freeman şi Gary Oldman.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...