Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Marius Moga

Marius Moga și Adrian Nour alături de Trio Zamfirescu, la „Românii au talent”

5 June 2015

Vinerea aceasta va avea loc ultima semifinală a celui de-al cincilea sezon „Românii au talent”. Ultimii 12 concurenți sunt pregătiți să-și prezinte momentele și să intre în lupta pentru marele premiu de 120.000 de euro sau pentru cel de originalitate în valoare de 10.000 de euro.

Marius Moga

Antrenorul de la „Vocea României”, Marius Moga, va urca diseară pe scenă pentru a cânta live cea mai nouă melodie a sa, „Suntem păsări călătoare”.

„Este o melodie specială și mă bucur nespus să o pot cânta pe scena de la Românii au talent, alături de Achi, un tânăr foarte talentat. Este o piesă cu un mesaj profund și îmi doresc să ajungă la inimile celor de acasă.”, a spus Marius Moga.

„Vocea României” și „Românii au talent” se regăsesc din nou pe aceeași scenă pentru un moment prezentat de două talente de excepție. Adrian Nour și Trio Zamfirescu au cucerit publicul cu interpretările lor, iar în această seară vor cânta o melodie din folclorul românesc, într-o orchestrație originală de flamenco.

“Daca Smiley nu i-ar fi cunoscut pe frații Zamfirescu la Românii au talent, n-aș fi cântat alături de ei fado în finala de la Vocea României. Le mulțumesc ambelor concursuri, dar și lui Smiley, că mi i-au adus în cale. De atunci am devenit buni prieteni și ne bucurăm de concerte frumoase împreună. V-am pregătit un moment special pentru semifinala de vineri, o mostră a ceea ce facem în show-urile noastre. Sperăm să vă placă!”, a declarat Adrian Nour.

„Ne bucurăm foarte mult că în această ediție vom avea ocazia să apărem alături de concurentul nostru preferat din finala sezonului trei Vocea României, un artist complet și un muzician rafinat. Este vorba despre Adrian Nour, alături de care am ajuns să ne simțim ca o adevarată echipă. ”, a completat Georgeta Zamfirescu.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare