Actorul Martin Landau cunoscut pentru rolurile sale din „Ed Wood” dar și din seria TV din anii 1960 „Misiune imposibilă”, a murit sâmbătă la Los Angeles, la vârsta de 89 de ani, informează Dailymail.
Potrivit publicistului său, Dick Guttman, acesta a decedat într-un centru medical din Los Angeles, în urma unor „complicații neașteptate apărute în urma unei scurte spitalizări”.
Martin Landau a apărut în peste 200 de filme și a fost nominalizat de trei ori la Oscar. A câștigat însă un singur premiu, pentru contribuția sa din pelicula „Ed Wood”, unde a jucat alături de Johnny Deep.
Martin Landau a devenit cunoscut cu personajul negativ din filmul lui Alfred Hitchcock “La Nord, prin Nord-Vest”. Actorul s-a născut pe data de 28 iunie 1928 în Brooklyn și înainte de a deveni actor a fost caricaturist.