TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Actrița turcă Meryem Uzerli a suferit de depresie

18 September 2012

Meryem Uzerli, actrița care interpretează rolul lui Hurrem în serialul “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, difuzat în fiecare luni și marți, de la 20.00, la Kanal D, a trecut printr-o depresie în primele luni de filmare a serialului.

Meryem Uzerli a fost aleasă de producători pentru rolul principal femin al serialului, la un casting organizat în Germania, cu doar 10 zile înainte de începerea filmărilor. Născută din mamă nemțoaică și tată turc, lui Meryem Uzerli i-a fost totuși dificil să se adapteze în țara de origine a tatălui său și să asimileze rapid limba turcă pentru a-și putea interpreta personajul.

A avut o depresie după două luni de la începerea filmărilor. Țineți cont că trebuia să se exprime într-o limbă pe care nu o stăpânea, trăia într-o țară străină, alături de oameni pe care încă nu-i cunoștea. I se schimbase viața într-un timp foarte scurt…”, a povestit producătorul Timur Savci.

Meryem a trebuit nu numai să se adaptaze într-o țară străină,  dar și să intre în pielea unui personaj foarte complex, chiar contradictoriu.

Marele avantaj a fost că unul dintre regizori este și psiholog și a putut să o ajute să înțeleagă și mai bine personajul pe care îl interpretează. Meryem a intrat într-un rol foarte dificil. Mă pun în locul ei și îmi dau seama că a fost nebunie curată ce-a facut”, a declarat Meral Okay, scenarista serialului.

Puternică și încrezătoare, atât pe platourile de filmare cât și în viața de zi cu zi, Meryem Uzerli a depășit în cele din urmă perioada dificilă și trăiește din plin bucuria de a o interpreta pe Hurrem.

E foarte interesant tot ceea ce mi se întâmplă. Intru în pielea personajului, mă uit apoi în oglinda, mă văd pe mine, dar parcă aș vedea altă femeie. Mă arunc în acest film… Parcă aș fi pe mare…”, a declarat Meryem Uzerli.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...