TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Emma Stone si Meryl Streep

Meryl Streep, Emma Stone și Saoirse Ronan vor fi protagonistele filmului „Little Women”

3 July 2018

O nouă peliculă se pregătește la Hollywood, iar distribuția se anunță a fi una pe măsură! Emma Stone, Saoirse Ronan și Meryl Streep sunt anunțate ca protagonistele filmuliui „Little Woman”, regizat de Greta Gerwig. Pe lângă cele trei actrițe este anunțat și actorul Timothée Chalamet, cunoscut dupîă rolul pe care l-a avut în pelicula „Spune-mi cum vrei” („Call me by your name”).

 

După pelicula „Lady Bird”(2017), următorul mare proiect al regizoarei nominalizată la Oscar, Greta Gerwig, va fi adaptarea cinematografică a romanului „Little Women”. Pelicula va reuni câteva dintre starurile din pelicula anterior menționată, dar va aduce și nume noi importante precum Emma Stone, Meryl Streep și Florence Pugh.

Filmul lui Gerwig reprezintă cea mai recentă adaptare a romanului din 1869 cu același nume, scris de Louissa May Alcott. Povestea se centrează în jurul vieților a patru surori, Meg, Jo, Beth și Amy, în timp ce acestea se luptă cu familia, relațiile și propriul proces de maturizare.

„Lady Bird” a fost un real succes pentru Gerwig și Ronan, ambele câștigând nominalizări la Oscar la începutul acestui an. Totodată, Gerwig a devenit a cincea femeie nominalizată la Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor.

Potrivit celor de la Variety, Saoirse Ronan va juca rolul personajului Jo, Emma Stone o va interpreta pe Meg, iar Pugh pe Amy. Căutările pentru actrița care o va juca pe Beth continuă. Meryl Streep va juca rolul mamei lor, Marmee, iar Chalamet va fi vecinul de vis-a-vis, Laurie Laurence.

În timp ce distribuția pentru „Little Women” începe să prindă contur, actorii anunțați deja vor avea o perioadă plină toamna aceasta. Emma Stone joacă rolul principal din noul film al lui Yorgos Lanthimos, „The Favourite”, așa cum îi spune și titlul filmului, Saoirse Ronan va interpreta personajul din „Mary Queen of Scots”, iar Meryl Streep se pregătește să încheie producția sezonului doi din „Big Little Lies”, dar urmează să o vedem și în rol secundar în „Mary Poppins Returns”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...