Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mihai Bendeac, Delia și Cheloo au început filmările pentru sezonul 3 „iUmor”

Bendeac, Delia și Cheloo au început filmările pentru sezonul 3 „iUmor”

3 February 2017

Mihai Bendeac, Delia și Cheloo s-au reunit în platourile Antenei 1 pentru filmările celui de al treilea sezon al emisiunii „iUmor”. Cu experiența celor două sezoane, așteptările lor pentru noii concurenți sunt… incerte.

Mihai Bendeac, Delia și Cheloo au început filmările pentru sezonul 3 „iUmor”

”Dacă la finalul celor 10 zile de audiții voi mai fi în viață înseamnă că a fost un sezon bun”, spune Mihai Bendeac înainte de a începe filmările, mai ales că el a trecut prin cele mai inedite experiențe cu concurenții: a fost îngropat, hipnotizat, a alergat și a încercat să salveze rațe și a fost pe cale să se bată cu un clovn.

”Aș putea spune că e din ce în ce mai greu să mă mai uimească ceva, să vină ăla de m-a înmormântat să mă dezgroape, ce să facă?”, se amuză juratul iUmor, adăugând că îi place să fie surprins.

La rândul său, Cheloo spune că ”întotdeauna există ceva ce nu ai văzut, dar nu mă interesează ce nu caut. Aștept cât de cât să mă distrez pentru că nu mulți știu că lucrurile stau cam așa la iUmor: 90% stres, 5% distracție și 5% apatie”.

Delia, în schimb este foarte optimistă, adăugând că ”mereu găsești ceva bun la fiecare număr și spun asta pentru că poate așa sunt eu construită, pe pozitiv :)”.

Până la întâlnirea cu noii concurenți care le vor pune răbdarea la încercare sau din contră, îi vor încânta, cei trei jurați s-au bucurat de revedere, ocazie cu care Delia l-a învățat pe Bendeac să danseze, în pauza filmărilor de promo.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și: Emisiunea ”iUmor” începe o nouă rundă de preselecții

Trofeul iUmor și premiul de 20.000 de euro au mers la Maria Popovici

Antena 1 difuzează, duminică, finala „iUmor”. Cum va fi ales câștigătorul trofeului

Ce concurenți îi vor uimi pe jurații de la „iUmor”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare