Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mike Tyson are probleme cu alcoolul

26 August 2013

Fostul pugilist recunoaşte că slăbiciunea pentru alcool îi afectează viaţa, anunţă digitalspy.co.uk.

„Vreau să duc o viaţă cumpătată. Nu vreau să mor. Sunt pe cale să mor din cauză că sunt un alcoolic vicios. N-am mai băut şi n-am mai consumat droguri de şase zile, iar asta este un miracol în cazul meu. Am minţit pe toată lumea că sunt treaz, dar nu sunt. Aceasta este a şasea zi. N-am să mai consum nimic.”

Mike Tyson (47 de ani) mai spunea că regretă felul în care s-a comportat în trecut.

„Sunt un tip rău uneori. Am făcut multe lucruri rele şi vreau să fiu iertat. Aşa că, pentru a mă putea ierta eu pe mine, sper ca şi ceilalţi să poată face la fel. Vreau să-mi schimb viaţa, vreau să trăiesc altfel acum.”

Mike Tyson a trecut printr-o tragedie în mai 2009, când fiica sa de patru ani, Exodus, a murit în urma unui accident. Câteva zile mai târziu, sportivul a uimit pe toată lumea, căsătorindu-se cu actuala sa soţie, Lakiha Spicer.

„După ce a murit Exodus, aveam nevoie să fac ceva pozitiv şi să nu stau acolo plin de furie. M-am însurat cu femeia visurilor mele.”

Mike Tyson se află la al treilea mariaj şi are opt copii. Lakiha Spicer a născut un băieţel în ianuarie 2011.

În 2010, Mike Tyson spunea că este falit şi fericit.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare