Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

MAM_Season2_Animation Still02

Minimax difuzează începând de azi al doilea sezon al serialului „Eu şi Mia”

18 June 2015

Minimax difuzează  premiera celui de-al doilea sezon al serialului extrem de îndrăgit de copii şi adolescenţi, „Eu şi Mia”, începând de joi, 18 iunie de la ora 17:55.

Serialul se desfăşoară pe două planuri: animaţie şi acţiune live, iar Mia oscilează între aceste două lumi, făcându-şi prieteni şi salvând lumea şi ţinuturile fermecate, pe parcursul a 13 episoade de câte 22 de minute.

Mia este o orfană care, în primul sezon, ajunge la Şcoala cu internat din Florenţa, urmând ultima dorinţă a părinţilor săi care au pierit într-un accident.

În al doilea sezon, povestea fantastică devine realitate pentru Mia. Ea trebuie să găsească în sine puterea de a salva specia unicornilor şi chiar lumea întreagă. Săritoare şi bună la suflet, Mia face tot ce-i stă în putere pentru a strange bani ca să salveze ferma bunicului său Renzo, când află că aceasta e în pericol.

Mia citise despre Centopia într-o carte veche despre mituri, iar acum, cu ajutorul portalului creat de tatăl său, ea se găseşte dintr-odata în această lume minunată, între elfi, unicorni şi zmei. Tatăl Miei a fost un designer de jocuri de succes, dar din păcate, nu a mai apucat să termine cea mai mare lucrare a sa, jocul Centopia pe care îl concepuse special pentru fiica sa şi i l-a lăsat ei drept moştenire.

Fiecare episod aduce o nouă aventură plină de mister în care isteaţa Mia şi prietenii ei devotaţi reuşesc  să facă faţă provocărilor,  atât celor din Centopia cât şi celor din viaţa reală.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare