Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mircea cu magar 02

Mircea Dinescu va prezenta “Politică şi delicateţuri” la TVR

5 February 2014

Mircea cu magar 02Din luna martie, poetul, pamfletarul şi masterchef-ul Mircea Dinescu va realiza şi modera două emisiuni – de infotainment şi de dezbateri – la TVR 1 şi la TVR 2.

„Bucătăriile se văd din cer mai bine decât oamenii de seamă” – îşi anunţă Mircea Dinescu emisiunea de la TVR 1. Cei care vor să afle reţetele simple, dar pline de rafinament, ale ospeţelor boiereşti de la începutul de secol XX, dar şi să asculte opinii tranşante despre evenimentele săptămânii sunt invitaţi în fiecare duminică, de la ora 14.30, la emisiunea “Politică şi delicateţuri”, difuzată de TVR 1. Pasionat de arta culinară şi la curent cu dedesubturile jocurilor politice, Mircea Dinescu va încerca să scoată din banalitate ideea de bucătărie românească, asortînd-o cu un vin bun şi cu muzică lăutărească veche. Alături de el se va afla, de fiecare dată, o personalitate din actualitatea românească, un politician, un artist, un filosof sau un medic celebru.

Este destinul României influenţat de oamenii politici sau de personajele care, mai sub lumina reflectoarelor sau mai din umbră, compun „Top 300” românesc? La această întrebare încearcă Mircea Dinescu să afle răspunsul într-un talk-show săptămânal, în prime time, la TVR 2, în care va avea ca invitaţi reprezentanţi ai ambelor categorii.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare