Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mirela Boureanu   2k1   asistent Robert de la Insula iubirii (1)

Mirela Boureanu va avea un asistent la „2k1”: un concurent de la „Insula iubirii”

2 March 2017

Premiera noii emisiuni prezentate de Mirela Boureanu la Antena 1, „2K1”, va avea loc sâmbăta aceasta, pe 4 martie, de la ora 17.00. Vedeta a anunțat că va avea alături un ajutor de nădejde: pe Robert, una dintre ispitele de la „Insula iubirii”.

„Dragul meu, tu vei fi trofeul cel mai râvnit al emisiunii! Asistentul şi colegul meu, om de nădejde, căruia îi mulţumesc încă de pe acum că mă va suporta în fiecare zi, câte două ore cel puţin!”, i-a spus Mirela lui Robert.

După participarea la emisiunea „Insula iubirii”, Robert a decis că este cazul să ia lecţii în materie de relaţii de durată de la cei mai buni:

„M-am bucurat foarte tare când am aflat că voi fi parte din proiectul „2k1”, pentru că îmi doresc să învăţ şi până la urmă o spun deschis, îmi face o mare plăcere să apar pe sticlă. După apariţia de la „Insula iubirii”, am ştiut că asta vreau să fac, însă am aşteptat momentul perfect. Iată că el a venit şi sunt foarte fericit!”, a declarat Robert.

„2k1” va fi difuzată de luni până vineri

După premiera din weekend, show-ul va putea fi urmărit din 6 martie, de luni până vineri, de la ora 14:00, când trei cupluri vor intra în competiţie pentru a demonstra că sunt „2k1”, pentru a-şi arăta unul altuia cât de bine se cunosc sau nu. Sâmbăta, începând cu ora 17:00, Mirela aduce în casele românilor o ediţie specială a emisiunii, în care vedete din showbiz îşi vor „testa” partenerii.

„Participanţii sunt foarte diferiţi şi competitivi, oameni haioşi şi foarte interesanţi ca varietate de caractere şi temperamente, care vor da culoare, dinamism şi ritm întregii emisiuni”, mărturiseşte Mirela Boureanu.

Sub stricta supraveghere a Mirelei, cuplurile vor trebui să răspundă la întrebări dintre cele mai diverse, inspirate din poveştile lor, ca de exemplu nunta, bugetul familiei sau începutul relaţiei, dar şi să treacă prin tot felul de probe contra cronometru.

Cuplul câştigător al fiecărei zile va avea ocazia ca, pe lângă premiile zilnice puse în joc, să meargă mai departe în concurs, putând opta să reintre în competiţie oricând pe parcursul acelui sezon. Norocoşii care îşi vor adjudeca în palmares cinci ediţii câştigate vor primi un premiu suplimentar pe măsură – o vacanţă de o săptămână într-o destinaţie romantică.

Citește și: PREMIERĂ. Mirela Boureanu dă startul emisiunii „2k1” săptămâna aceasta

Mirela Boureanu Vaida va avea o nouă emisiune la Antena 1. Când începe „2k1”

Mirela Vaida și-a schimbat look-ul pentru o cauză nobilă

Mirela Boureanu Vaida împlinește astăzi 34 de ani

Mirela Boureanu Vaida va aduce pe lume un băieţel

La opt luni, fiica Mirelei Boureanu Vaida a filmat alături de mama sa

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare