Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Juratii Te cunosc de undeva 2013

Momentele serii la “Te cunosc de undeva!”

23 October 2013

tcdu_juriuÎn premieră, seara de miercuri devine seara “Te cunosc de undeva”! Show-ul de la Antena 1 se va difuza, începând de astăzi, 23 octombrie, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.30.

Diseară, Anda Adam se transformă într-o vedetă cu care multă lume a comparat-o: Lady Gaga. “O să iasă senzație”, a avertizat ea, înainte să urce pe scenă.

Și a fost așa cum o cerea personajul: excentrică, disprețuitoare, agresivă și șocantă. “Oau”, “Mamă, mamă!”, s-a exclamat la finalul prestației.

“Mi-a plăcut enorm. Ești un spectacol în sine. Mi-ai cam răsturnat clasamentul! Felicitări!”, a completat Ozana Barabancea.

“Mor de ciudă. Am foarte multe motive de invidie în seara asta”, a spus și Maia Morgenstern, invitata specială a acestei ediții.

“Am mai avut niște Lady Gaga în cartier, niciuna nu a avut greutatea, și tupeul, și agresivitatea pe care le-ai avut. E personajul care mi-a plăcut cel mai mult din tot ce ai făcut tu la “Te cunosc de undeva””, a punctat Andrei Aradits.

Spre finalul serii, Anda s-a așezat pe genunchii unui membru al juriului și i-a înconjurat gâtul cu brațele, stârnind o reacție destul de dură din partea Maiei Morgenstern, în calitatea ei de prietenă a soției juratului.

Maria Buză: “Când vorbește Ozana, eu latru!”

maria buza

Maria Buză, care diseară, la “Te cunosc de undeva”, se va transforma în Roman Iagupov, solistul formației Zdob și Zdub, a fost atenționată la antrenamente, de către Ozana Barabancea, să nu latre.

Întrebată de Cosmin Seleși dacă s-a supărat, Maria a replicat: “Nu. Dacă așa a simțit dumneaei că aș fi un animăluț și posibil să latru, în situația asta nu avem cum să o contrazicem. Știi, când vorbește ea, noi trebuie să tremurăm! E, când vorbește ea, eu latru!”, a replicat Maria, ușor ironic.

Cum a cântat Jean de la Craiova în limba engleză

Jean de la Craiova are, mai nou, o poreclă, “Chihuahua”, care i se trage de la piesa lui DJBobo pe care va interpreta diseară.

Probleme mari i-a creat acest cântec lui Jean. Nu pentru că ar avea cine știe ce linie melodică sofisticată, ci pentru că e… în limba engleză.

“De trei zile, de când am văzut ce mi-a căzut cu ruleta asta, m-a luat stomacul. Mi-am scrântit limba… Mă doare mandibula… Sper să trec cu bine seara”, s-a confesat el, la antrenamentele vocale.

Cum a cântat Jean de la Craiova în limba engleză veți vedea diseară, de la ora 20.30, la Antena 1.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare