Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mutu devine “Il fenomeno” la Kanal D

7 April 2008

Adrian Mutu, starul nationalei Romaniei si al italienilor de la Fiorentina, este noua imagine a postului Kanal D. Televiziunea va difuza de la jumatatea acestei luni un reality-show care se invarte in jurul vietii sportive si personale a fotbalistului.

Adrian Mutu – “Briliantul” pentru microbistii care ii urmaresc evolutiile la nationala Romaniei si la echipa italiana Fiorentina – va deveni “Il fenomeno” pe sticla de la Kanal D. Postul care a implinit recent un an de existenta l-a transformat pe cel mai de succes fotbalist roman al momentului in imaginea sa, demarand filmarile la reality-showul “Il fenomeno – Adrian Mutu”. Negocierile dintre Kanal D si Mutu au durat mai multe luni, iar cele doua parti s-au inteles in privinta unui program care va prezenta mai ales latura sportiva a vietii vedetei din Serie A. Nu vor lipsi insa filmari cu Mutu la el acasa, alaturi de sotia sa, Consuelo, si de fiica lor, Adriana, sau cu prietenii. Filmarile la “Il Fenomeno” au inceput de trei saptamani si jumatate, iar show-ul va debuta la Kanal D pe 14 aprilie.

Interviu cu Cosmin Cernat
Potrivit surselor “TV mania”, Mutu va primi aproximativ 2 milioane de euro pentru primul sezon al show-ului “Il fenomeno”, care va dura peste jumatate de an. Intelegerea cu Kanal D mai prevede si implicarea fotbalistului in campanii sociale si umanitare ca imagine a televiziunii, participarea la unele emisiuni, precum si un interviu cu Cosmin Cernat, moderatorul emisiunii “Fluier final”, care urmeaza sa se deplaseze in Italia.

“Lumea va vedea atat cum sunt eu acasa, la Florenta, cum sunt cu familia mea, cu coechipierii, dar va afla si ce zic oamenii despre mine – si unii din tara, si unii de aici”, a descris Mutu pentru “TV mania” continutul emisiunii in care este protagonist. Argumentul pentru cei ce vor sa afle mai mult despre viata starului? “Una e ceva ce se stie din ziare sau din zvonuri, si alta e cand auzi direct de la mine, de la nevasta-mea, de la mama”.

Fara scandal sau barfe
In ce priveste publicul emisiunii, Adrian Mutu crede ca “Il fenomeno” are “argumente” atat pentru microbisti, cat si pentru partenerele acestora: “fiecare va gasi in serial ceva care sa-l intereseze, fie ca femeile vor sa vada unde isi face Consuelo cumparaturile, sau ca barbatii vor sa auda ce cred despre un meci sau despre o faza anume, vor sa vada ce fac la antrenamente si cu cine ies la o bere”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare