Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Comerciantul

Naţional TV aduce, din 3 octombrie, serialul sud-coreean „Comerciantul”

21 September 2017

Postul Naţional TV continuă să difuzeze producţii sud-coreene de epocă. Astfel, din 3 octombrie, de la 17.15, va difuza serialul „Comerciantul” (în original „The Merchant: Gaekju”), realizat în 2015.

 

Acţiunea se petrece spre finalul tumultuoasei dinastii Joseon (secolul 19). De-a lungul celor 41 de episoade, veţi afla povestea lui Chun Bong Sam, un negustor ambulant care moştenteşte un han în paragină. Prin muncă și perseverență împotriva unei birocrații corupte, Bong Sam devine un comerciant puternic. Abilităţile sale de a face comerţ le moşteneşte de la tatăl său, care a fost executat când el era mic. Acest episod l-a marcat însă profund pe Chun.

 

Interpretul lui Chun Bong Sam este actorul Jang Hyuk care, pentru prestaţia din acest serial, a fost răsplătit la gala „KBS Drama Awards” cu două premii (pentru cel mai bun actor şi cel mai frumos cuplu – alături de actriţa Han Chae-ah). Jang Hyuk (40 de ani) a debutat în actorie în 1998 şi este pasionat de arte marţiale. În 2008, el s-a căsătorit cu Kim Yeo-jin, fosta sa instructoare de pilates. Cei doi au împreună doi băieţi.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare