TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Nea marin

Nea Mărin pune iar vedetele la treabă în show-ul „Poftiți la muncă!” (Antena 1)

3 November 2016

Nea Mărin revine la Antena 1 și în această toamnă le spune vedetelor „Poftiți la muncă!”. Show-ul reunește în jurul simpaticului amfitron vedete dispuse să muncească și să îndeplinească diverse sarcini care le scot din programul lor zilnic, cu scopul de a ajuta pe cineva.

nea-marin

Noutatea sezonului este faptul că, de data aceasta, nea Mărin vrea să-l responsabilizeze pe Liviu Vârciu, care i se alătură în fiecare ediție „Poftiți la muncă!”.

Pentru că este fiul pe care și l-a dorit mereu, nea Mărin vrea să-l obișnuiască pe Liviu cu munca și să-l facă mai responsabil, astfel că în fiecare ediție Vârciu va primi sarcini diverse, de la probe pe care trebuie să le execute, până la coordonarea vedetelor din show.

Nici coana Mița, mucalita prietenă a lui nea Mărin, nu va sta departe de misiunea gazdei show-ului și va avea intervenții dintre cele mai spumoase în emisiune.

Așa se face că, în fiecare ediție, patru vedete se întâlnesc cu nea Mărin pentru a primi sarcini ferme și precise despre locul în care ajung la muncă și oamenii pe care îi vor ajuta prin efortul lor. Iar în acest sezon activitățile pe care le au de dus la bun sfârșit vedetele au legătură cu agricultura sau turismul românesc: fie că e vorba de o fermă, o pensiune, o cârciumă sau un circ ambulant, vedetele ajung să îndeplinească sarcini care mai de care mai solicitante.

Strunite de nea Mărin, ele trebuie să îndeplinească în fiecare zi alte și alte sarcini care țin de specificul afacerii unde vin la muncă, de specificul zonei respective sau de perioada din an, fie că vorbim de recoltatul viei și pregătirea mustului, strângerea fânului sau gătitul la ceaun. Cert e că orice le va cere nea Mărin să facă, de la curățenie, la gătit, cumpărături sau muncile agricole specifice zonei, vedetele nu au voie să se plângă pentru că de munca lor depinde ajutorul pe care îl vor primi cei aflați la nevoie.

 

Votează şi TVmania te premiază!

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și:

Ce spun vedetele despre cât de grea e munca la „Poftiți pe la noi!”

Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu devin ajutoarele lui Nea Mărin | FOTO

Nea Mărin face turul României alături de soție și nepoți

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...