Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Navy Seals: Americas Secret Warriors

Noua serie “Trupele SEAL: Războinicii secreţi ai Americii”, în exclusivitate la History

21 July 2017

Postul History transmite în exclusivitate o serie despre “Trupele SEAL: Războinicii secreţi ai Americii” care oferă o perspectivă unică asupra uneia dintre cele mai prestigioase forţe militare din lume. Noua serie va fi difuzată în două părţi de câte o oră fiecare, pe 22 iulie şi 29 iulie, de la ora 21:00, cuprinzând interviuri cutremurătoare cu foşti membri SEAL.

De la întemeierea lor în cel de-Al Doilea Război Mondial şi rolul esenţial pe care luptătorii SEAL l-au avut în Ziua Z, la misiunile din Vietnam, seria urmăreşte ascensiunea acestor forţe militare, pornind dintr-un moment hotărâtor din 1980.  După o misiune guvernamentală eşuată de salvare a unor ostatici americani din Iran, se formează o echipă de elită a trupelor SEAL – echipa SEAL 6.

Aceasta este responsabilă pentru unele dintre cele mai curajoase şi iconice misiuni din istoria militară a SUA, de la salvarea căpitanului Richard Phillips din mâna piraţilor somalezi la prinderea faimosului terorist Osama Bin Laden. Rolul crucial pe care echipa SEAL 6 l-a îndeplinit în teatrele de razboi din secolul 21 a făcut din aceasta o echipă letală de soldaţi extrem de bine pregătiţi să realizeze misiuni oriunde în lume, oricând, luptând  împotriva oricărui duşman, într-o secretomanie totală.

Prima parte din seria “Trupele SEAL: Războinicii secreţi ai Americii” poartă telespectatorii prin istoria incredibilă a predecesorilor trupelor SEAL din Primul Război Mondial şi Coreea – echipele subacvatice de distrugere care au ajutat la securizarea plajelor din Normandia şi Pacific – până la evoluţia lor în războinici de elită care luptă în junglele din Vietnam.

Acest prim episod de 2 ore prezintă inclusiv formarea echipei SEAL 6 care a realizat misiuni secrete în Panama şi Grenada, implicându-se şi în evenimentele 9/11 care vor schimba modul în care America luptă în războaie.

Un promo poate fi urmărit aici:

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare