TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Rares Nastase (1)

Noul sezon „România, te iubesc!” începe duminică

20 February 2015

Un nou sezon „România, te iubesc!” va începe în această duminică, la ora 18:00, la PRO TV. Noul sezon va debuta în forță cu ancheta realizată de corespondentul special, Rareș Năstase, despre sclavia sexuală din Sicilia. Telespectatorii au putut urmări în ultimele două săptămâni, la Știrile PRO TV, o serie de reportaje pe această temă, iar duminică subiectul va fi prezentat pe larg și vor putea descoperi caracatița mafiei care a pus stăpânire pe destinele muncitorilor români.

Rares Nastase (1)

Rareș Năstase a realizat o anchetă jurnalistică complexă, în care prezintă povestea sclavilor moderni, izolarea în care muncesc acești oameni, dar mai ales constrângerile la care sunt supuși atunci când acceptă munca la negru. În Sicilia au fost și sunt investigate morți misterioase, români dispăruți sau omorâți, tragedii despre care în România nu se vorbește mai deloc. Românii sunt ținuți departe de lumea civilizată și sunt nevoiți să accepte traiul în singurătate, printre serele siciliene. Telespectatorii vor vedea și împrejurările în care se face în Sicilia trecerea de la agricultură la zona interlopă, cum devin românii cărăuși în rețele de trafic cu droguri și cum serele cu legume ajung paravan pentru alte afaceri ilegale.

“Am descoperit că la 3,000 de kilometri de țara noastră, în Sudul Uniunii Europene, are loc de ani de zile o formă de sclavie mascată, bazată pe amenințări și constrângeri. Să nu uităm că e vorba de pământul în care s-a născut și există mafia. Am surprins și povești ale românilor care muncesc corect, se spetesc în condiții grele, “rupți” de familiile care îi așteaptă acasă. Sunt drame și la acest capitol, pentru că vorbim de părinți care nu își văd copiii din țară cu anii.” – a declarat Rareș Năstase.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...