Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Vacanța Mare (2)

Noul sezon „Vacanța mare”, „Leana s-a întors”, începe la Kanal D pe 29 august

27 July 2015

„Vacanța Mare” revine pe micile ecrane cu un nou sezon, la Kanal D, pe 29 august. Noile episoade vor fi difuzate în fiecare sâmbătă.

 

Luna trecută, aflam că Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu s-au întors la rolurile Leana și Costel, în „decorul care reconstituie toposul cunoscut – locuința din satul Sadova a familiei Pârțag, cu pridvorul casei, cu sufrageria în care tronează patul matrimonial, pozele de familie și carpeta cu păuni, cu birtul unde își varsă oful personajele, dar și cu livingul în care își trăiesc amorul năbădăios Axinte, interpretat de Ion Petrescu, și Urinela, în rolul căreia o revedem pe Ani Crețu”.

Ce pasiuni are Radu Pietreanu

Radu Pietreanu are câteva hobby-uri care l-ar uimi până și pe Costel din “Vacanța mare”. Când nu filmează, nu scrie scenarii sau nu este pe scenă, el merge la vânătoare, practică kickboxing, face motociclism și tir sportiv.

„Am prieteni din Local Kombat cu care am făcut ani de zile antrenament cot la cot. De mic copil am făcut sportul acesta. Dar atunci nu era voie să faci kickboxing și, oficial, făceam numai judo. Am făcut și tir. La 12 ani am fost prima dată la un campionat național și am ieșit vicecampion”, a povestit Pietreanu.

Umoristul a păstrat o pasiune constantă pentru tir, pentru că îi oferă calmul și concentrarea de care are nevoie când scrie textele pentru “Vacanța mare”.

„Ținta mea acum este sufletul omului. Dacă niște glume, niște cântece, niște poezii nu sunt spuse din suflet, ele nu ajung la suflet. Ele sunt spuse de gură și ajung la urechi”, a completat Radu Pietreanu.

Te-ar putea interesa și:

Vacanţa Mare face lungmetraj în loc de emisiune TV?

„Vacanța Mare” a semnat cu Kanal D | Când începe noul sezon al serialului

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare