Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Iuliana

„O dată-n viaţă” revine la TVR 1. Invitaţi speciali: Gaşca Zurli

9 June 2016

Competiţia artistică de la O dată-n viaţă, arbitrată de Iuliana Tudor, se reia vineri, pe 10 iunie, cu membrii celei mai iubite trupe de animatori din ţară. Emisiunea se transmite la TVR 1 şi TVR+, de la ora 21.10.

Iuliana_8474

1 iunie a trecut, dar Iuliana Tudor şi echipa O dată-n viaţă au decis că micii telespectatori merită mai mult decât o singură zi de bucurie şi distracţie. Sărbătorim, aşadar, Luna Copiilor, iar pe 10 iunie, Mirela Retegan şi Gaşca Zurli ne aduc copilăria în case, cu jocurile şi cântecele lor pline de voioşie.

Alături de invitaţii speciali ai serii, ne aşteaptă în faţa micilor ecrane alţi artişti de folclor, puşi în situaţii inedite, poate irepetabile, trecând prin probe care îi solicită într-un mod cu totul diferit decât cel cu care s-au obişnuit.

Viorica Macovei, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale noului val de interpreţi de folclor din nordul Moldovei, şi Gelu Voicu, un urmaş demn de toată lauda al lui Liviu Vasilică, vor încerca să facă faţă provocărilor „O dată-n viaţă” în această săptămână. Cei doi interpreţi beneficiază de suportul unor profesionişti: Nico, Provincialii şi trupa de balet Iuno Dance le vor sări în ajutor la nevoie, asigurându-ne că buna dispoziţie va fi din nou la ea acasă.

dimineata-zurli--cu iuliana tudor

Prezenţa Găştii Zurli în platoul TVR, în prima ediţie a lunii iunie, nu este deloc întâmplătoare. Cu aproape trei veri în urmă, Iuliana Tudor cânta „Am o căsuţă mică” alături de Mirela Retegan şi trupa ei, la „Dimineaţa Zurli”, emisiune la care vedeta TVR a fost invitată împreună cu băieţelul ei.

Să ne amintim cum s-a descurcat Iuliana în această ipostază:

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare