Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Patrick Dempsey pleacă din “Anatomia lui Grey”?

1 June 2011

Greys Anatomy- Patrick Dempsey stars as Derek Shepherd Fanii „Anatomiei lui Grey” vor avea parte numai de schimbări începând cu sezonul nouă al seriei. Ambii actori principali au anunțat, de curând, că se gândesc să renunțe la colaborarea cu producătorul Shonda Rhimes.

Se pare că Meredith Grey și Derek Shepherd nu vor mai fi personajele principale în serial, ei fiind înlocuiți cel mai probabil de sora lui Meredith și un eventual iubit al acesteia.

Patrick Dempsey a declarat că vrea să renunțe la rolul doctorului Mc Dreamy, scrie tvfanatic.com. Mai mult, actorul a recunoscut că mai are doar un an de contract, exact perioada cât ar dura filmarea următorului sezon (n.r. sezonul 8 al seriei).

“Va fi ultimul. Nu știu ce se întâmpla cu celelalte personaje, dar rolul meu s-a terminat”, a declarat Dempsey pentru Vanity Fair. El a adăugat că decizia este “amară”, pentru că rolul jucat în Anatomia lui Grey a fost o parte importantă în viața lui.

După aceste comentarii, purtătorul de cuvânt al actorului a ținut să tempereze declarațiile acestuia. “El (n.r. Patrick Dempsey) se referea la faptul că i se termină contractul o dată cu sfârșitul sezonului următor și că nu avem nicio idee ce ne prevede viitorul”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Huffington Post.

Așadar, există șanse egale ca producătorul Shonda Rhimes să pregătească deja întâmplările care i-ar putea face pe Dempsey și pe Ellen Pompeo să își ia rămas bun de la fanii lor sau, din contră, să se gândească la o continuare a poveștii celor doi la Seattle Grace.

Patrick Dempsey a mai declarat că și-ar dori un rol de super-erou. Se pare că el ar vrea să joace rolul lui Dr. Strange, un personaj din niște benzi desenate marca Marvel Comics, care urmează să fie ecranizate.

“Am tot făcut lobby pentru lucrul ăsta”, a spus Dempsey. “Este o mulțime de lume (printre actorii din Anatomia lui Grey) căreia îi plac benzile desenate și Marvel, de asemenea. Ei îmi spun: Doctor Strange, acesta e personajul pe care ar trebui să-l joci. Ar fi fantastic. Ar fi un show tv grozav, în special pentru HBO sau ceva de genul ăsta”, a continut Dempsey.

Chiar dacă nu ar fi vorba decât de o mișcare de imagine, capabilă să îi ajute pe actori să negocieze mai profitabil cu rețeaua care finanțează serialul, sezonul următor va fi la fel de interesant pentru fanii “Anatomiei lui Grey”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare