Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Patru ani de Pro Cinema

14 April 2008

Pro Cinema va sarbatori patru ani de existenta in stilul in care ne-a obisnuit: cu cateva filme de top, dintre care cel mai cunoscut titlu este “American Beauty”, castigator a cinci premii Oscar (inclusiv pentru cel mai bun film).

Pe 19 aprilie, Pro Cinema implineste patru ani de la infiintare. Patru ani in care acest post de nisa dedicat iubitorilor de film a difuzat pelicule si seriale de top si in care a evoluat treptat spre un brand puternic, asa cum ne-a explicat si Lucia Romaniuc, directorul postului: “Evolutia Pro Cinema ar putea fi asemanata destinului unui serial. Sa luam Clanul Soprano. Toata povestea incepe mai timid, dar de la a doua serie incepe sa cucereasca un public mai numeros. La a treia serie, devine un brand. Acum, ca serialul se apropie de a patra serie, cred ca putem vorbi de ceea ce se numeste brand-power”. Cat despre imbinarea dintre productii gen “Familia Bundy” si pelicule de arta, Lucia Romaniuc spune ca Pro Cinema are ceva din Tony Soprano: “Stiti ca Tony (un lider mafiot necrutator, dar cu puseuri de sensibilitate) avea o slabiciune pentru filmele stil Casablanca. Pro Cinema seamana cu el: are actiune, comedie si thriller-uri, dar nu-si neglijeaza latura artistica, difuzand si filme cult”.

Hai la film!
Momentul aniversar va fi marcat cum se cuvine in perioada 14 – 20 aprilie si in “Ziua Pro Cinema”, cu o serie de filme de top si un concurs pentru telespectatori, care vor putea castiga excursii in patru colturi ale lumii (New York, Amsterdam, Beijing, Kenya). Astfel, cu o saptamana inainte de Pasti, Pro Cinema va invita sa sarbatoriti cu cinci filme de calitate: “American Beauty” (programat vineri, de la ora 20.00), “Europa” (povestea unui american de origine germana care se muta in Germania, in 1945), “Africa viselor mele” (filmul este bazat pe o carte biografica si o are in rolul principal pe Kim Basinger), “A fost odata in China” (personajul central este eroul de arte martiale Wong Fei-hung) si “Raport special” (un SF cu Tom Cruise).

Vineri 20.00, PRO CINEMA, “AMERICAN BEAUTY”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare