Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Shailene Woodley

“Premiile publicului american”| Află nominalizările la People’s Choice Awards

5 November 2014

Cea de-a 41-a ediţie a galei People’s Choice Awards va avea loc miercuri, 7 ianuarie 2015, la Nokia Theatre din Los Angeles şi va fi transmisă în direct de televiziunea americană CBS.

People’s Choice Awards, premii acordate în cinematografie, televiziune şi muzică, sunt decernate în urma voturilor exprimate pe internet de către fani. Publicul american poate vota până pe 4 decembrie inclusiv, scrie contactmusic.com.

Shailene Woodley

Shailene Woodley are cele mai multe nominalizări, patru la număr, inclusiv pentru “actriţa favorită într-un film de acţiune”. Woodley este nominalizată de două ori la categoria “cuplul favorit într-un film”, alături de Ansel Elgort, pentru colaborarea din “Sub aceeaşi stea/ The Fault in Our Star”, şi alături de Theo James, cu care a jucat în “Divergent”.

Emma Stone şi Channing Tatum au obţinut câte trei nominalizări. Angelina Jolie şi Brad Pitt sunt şi ei nominalizaţi, la categoriile “actor de cinema favorit”, respectiv “actriţă de cinema favorită”.

La categoria “show-ul TV favorit” sunt nominalizate producţiile “Teoria Big Bang”, “Urzeala tronurilor”, “Anchetă militară/ Ncis”, “A fost odată ca niciodată/ A fost odată ca niciodată” şi “The Walking Dead: Invazia zombi”.

În ceea ce priveşte premiile din domeniul muzical, cântăreţul Sam Smith conduce cu patru nominalizări, pentru “albumul favorit” (“In the Lonely Hour”), “cântecul favorit” (“Stay with Me”), “cântăreţul favorit” şi “cel mai bun debut”.

La categoria “filmul de cinema favorit” concurează peliculele “O altă adresă de pomină”, “Căpitanul America: Războinicul iernii”, “Gardienii Galaxiei”, “Maleficent” şi “X-Men: Viitorul este trecut”.

Pe de altă parte, Brad Pitt, Channing Tatum, Hugh Jackman, Mark Wahlberg şi Robert Downey Jr. au fost nominalizaţi la secţiunea “actor de cinema favorit”.

La categoria “actriţă de cinema favorită” sunt nominalizate Angelina Jolie, Emma Stone, Jennifer Lawrence, Melissa McCarthy şi Scarlett Johansson.

La secţiunea “cuplul favorit” sunt nominalizaţi Andrew Garfield şi Emma Stone pentru “Uimitorul Om – Păianjen 2/ The Amazing Spider-Man 2”, Chris Evans şi Scarlett Johansson pentru “Căpitanul America: Războinicul iernii”, Jonah Hill şi Channing Tatum, pentru “O altă adresă de pomină/ 22 Jump Street”, Shailene Woodley şi Ansel Elgort, pentru “Sub aceeaşi stea/ The Fault in Our Star” şi Shailene Woodley şi Theo James pentru “Divergent”.

La categoria “filmul de acţiune favorit” sunt nominalizate “Uimitorul Om-Păianjen 2”, “Căpitanul America: Războinicul iernii”, “Divergent”, “Gardienii Galaxiei” şi “X-Men: Viitorul este trecut”.

În domeniul muzical, la categoria “cântăreţul favorit” sunt nominalizaţi Blake Shelton, Ed Sheeran, John Legend, Pharrell Williams şi Sam Smith.

Beyoncé, Iggy Azalea, Katy Perry, Sia şi Taylor Swift se bat pentru titlul de “cântăreaţa favorită”, în timp ce la categoria “trupa favorită” sunt nominalizate formaţiile Coldplay, Imagine Dragons, Maroon 5, One Direction şi OneRepublic.

Cele cinci melodii nominalizate la categoria “cântecul favorit” sunt “All About That Bass” al lui Meghan Trainor, “Bang Bang”, cântat de Jessie J, Ariana Grande & Nicki Minaj, “Maps” al trupei Maroon 5, “Shake It Off” al cântăreţei Taylor Swift şi “Stay with Me” al lui Sam Smith.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare