Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Postul Antena 3 are program special de 1 Mai

Postul Antena 3 are program special de 1 Mai

28 April 2017

Sub sloganul “1 Mai muncitoresc devine 1 Mai sărbătoresc”,  Antena 3 pregăteşte pentru 1 Mai un program maraton de sărbătoare. Pe parcursul zilei, invitaţii jurnaliştilor şi vedetelor Antena 3 la petrecerea câmpenească vor fi artişti din diferite zone ale entertainmentului, persoane publice şi apariţii surpriză.

Folclorul va fi reprezentat de Irina Loghin, Elena Merişoreanu, Adriana Antoni şi Ansamblul Oltul, care va încânta publicul cu dansuri din toate regiunile țării, dar şi cu celebrul dans al Căluşarilor. Micii naişti din Tâgu Jiu care au cântat alături de Andre Rieu vor fi şi ei prezenţi, iar taraful de la Clejani, Taraful Cleante şi Mahala Rai Banda îi vor invita la dans pe cei prezenţi.

Folkul nu lipseşte – Andrei Păunescu şi prietenii, precum şi Ducu Bertzi vor aminti telespectatorilor de cele mai tari piese ale lor, la fel cum o vor face şi Florin Chilian, dar şi Fly Project. Mihai Constantinescu şi câţiva dintre copiii-minune de la „Next Star” vor veni şi ei la sărbătoare. Mai mult, o prezenţă onorantă va fi excepţionala fanfară a Jandarmeriei.

1 Mai sărbătoresc nu înseamnă doar muzică. Materiale tematice, artişti de circ, demonstraţii ecvestre, canine şi de arte marţiale vor întregi ziua, plus 3 concursuri:

  • Unu Mai puternic – concurs de skandenberg,
  • Unu Mai îndemânatic – concurs de kendama şi
  • Unu Mai norocos – un campionat de table.

De asemenea, pe tot parcursul zilei, reporterii Antena 3 vor transmite live din ţară şi nu numai cele mai importante informaţii ale zilei, precum şi cum petrec  românii de 1 mai la grătare, la mare şi la munte.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare