TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Neptun tv

Postul Neptun TV își încetează emisia pentru câteva zile

30 September 2016

Televiziunea locală Neptun TV, care este deținută de Soti Cable Neptun SRL și care a intrat anul acesta în insolvență, a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că își va suspenda emisia în perioada următoare din cauza faptului că licența postului expiră la începutul lunii octombrie.

„Odată cu expirarea perioadei de licențiere, pe data de 2 octombrie, până la proxima ședință a membrilor CNA, de aprobare a prelungirii licenței, Neptun TV va fi obligat, pentru numai câteva zile, să-și suspende emisia on air”, au anunțat reprezentații postului în documentul citat.

Cu toate acestea, potrivit comunicatului, grila curentă a Neptun TV, inclusiv emisiunile informative Reporter vor putea fi urmărite online, pe site-urile televiziunii www.ntvonline.ro și www.reporterntv.ro și live pe Facebook.

neptun-tv

Comunicatul integral:

„În ultimele luni, de la declanşarea procedurii de insolvenţă a S.C. SOTI Cable Neptun SRL, Administratorul Judiciar Artemis Legal Insolvency SPRL, împreună cu Administratorul Special Sorin-Lucian IONESCU şi-au concentrat eforturile pentru redresarea economică şi eficientizarea activităţii Neptun TV România.

În tot acest timp, au fost inventariate şi evaluate bunurile aflate în patrimoniul societăţii, soluţionate contestaţiile şi întocmit tabelul definitiv al creanţelor, în vederea elaborării Planului de Reorganizare a Activităţii Debitorului. Acesta a fost întocmit de Administratorul Special, cu consultarea Administratorului Judiciar şi depus la instanţă la data de 21 septembrie. a.c. Planul a fost supus aprobării Adunării Creditorilor, în data de 28 septembrie a.c., fiind aprobat de toate cele cinci categorii de creanţe  cu o majoritate covârşitoare, urmând să fie confirmat şi de către Judecătorul Sindic (instanţă). Planul de Reorganizare, aşa cum au constatat şi creditorii care l-au aprobat, reprezintă modalitatea optimă de redresare a activităţii debitoarei, prin implementarea uneia dintre metodele de reorganizare, expuse pe larg în plan.

În paralel, a fost pregătit dosarul de prelungire a licenţei de emisie în vederea depunerii la C.N.A. – Consiliul Naţional al Audiovizualului, licenţă ce expiră la data de 2 octombrie 2016. Acest demers a fost condiţionat şi întârziat de elaborarea, aprobarea de către creditori şi confirmarea în instanţă a Planului de reorganizare şi în mod special de votul pozitiv al principalului creditor, ANAF. Totuşi, s-a reuşit depunerea la C.N.A. a actelor necesare prelungirii licenţei de emisie prin satelit în data de 29 septembrie a.c., sub rezerva prezentării, după şedinţa de judecată din 3 octombrie, a sentinţei Judecătorului Sindic.

Prin urmare, o dată cu expirarea perioadei de licenţiere, pe data de 2 octombrie, până la proxima şedinţă a membrilor CNA, de aprobare a prelungirii licenţei, Neptun TV va fi obligat, pentru numai câteva zile, să-şi suspende emisia on air. Totuşi, grila noastră curentă, inclusiv emisiunile informative Reporter vor putea fi urmărite online, pe site-urile televiziunii www.ntvonline.ro şi www.reporterntv.ro şi live pe facebook.

În speranţa că acest inconvenient va fi cât mai repede şi operativ surmontat, vă mulţumim pentru înţelegere şi vă asigurăm că, şi în continuare, Neptun TV va fi aceeaşi televiziune regională importantă, de calitate, care nu îşi va dezamăgi nici pe viitor telespectatorii.”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...