Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

MEXICO DRUGS CHAPO GUZMAN ARREST

Seria “Mărirea şi decăderea lui El Chapo” are premiera, sâmbătă, la History

29 November 2016

Ca parte a temei “Marile evadări” din luna decembrie,  HISTORY va difuza în premieră două documentare: “Mărirea şi decăderea lui El Chapo” şi “D.B. Cooper: Caz închis?”. Aceste două faimoase evadări și investigarea lor pot fi urmărite sâmbătă, 3 decembrie, respectiv sâmbătă, 10 decembrie, ambele începând cu ora 21.00.

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 21.00, HISTORY aruncă o privire asupra măririi și decăderii ucigașului, traficantului de droguri și eroului popular Joaquin “El Chapo” Guzman în documentarul ”Mărirea și decăderea lui El Chapo”. Cu toate că povestea lui este bine-cunoscută, documentarul de două ore ne prezintă informații fără precedent despre omul din spatele mitului, care a reușit să fugă din închisoare de două ori până în prezent. De asemenea, vom afla și care a fost influența cartelului său asupra Statelor Unite.

În sâmbăta următoare, pe 10 decembrie, HISTORY aduce în premieră documentarul ”D.B. Cooper: Caz închis?”, în care putem examina povestea celebrului D.B. Cooper, primul şi singurul terorist aerian care a deturnat un avion pe teritoriul SUA şi a reuşit ulterior să fugă. Cazul acestuia rămâne  unul dintre marile mistere nerezolvate ale Statelor Unite ale Americii, care a inspirat de-a lungul timpului scriitori, regizori sau muzicieni. Povestea a început pe 24 noiembrie 1971, când un bărbat la costum și cravată, îmbarcat sub numele Dan Cooper, a deturnat un avion al companiei Northwest Orient Airlines cu destinația Seatle, Washington.

Bărbatul a anunțat echipajul că are o bombă în valiză și a cerut 200.000 $ bani-gheață și patru parașute. La scurtă vreme după ce a primit răscumpărarea, a sărit din Boeingul 727 în noapte, undeva între Seatle și Reno, Nevada, și nu a mai fost văzut niciodată. În cei 45 de ani de la acest jaf celebru, FBI a investigat peste o mie de potențiali suspecți, dar întrebarea rămâne: cine a fost D.B. Cooper? A murit? A supraviețuit? Și mai trăiește oare și azi?

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și:

Sezonul cinci din seria “Muntenii” revine, de astăzi, la postul History

Un nou sezon al documentarului „Muntenii” începe la History

History va difuza, din acest weekend, „Comoara de pe RMS Republic”. FOTO

FOTO. Seria „Arme născute din foc” revine la postul History cu un nou sezon

HISTORY® difuzează “Arme născute din foc”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare