Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Snatch   Rupert Grint

PREMIERĂ: AXN difuzează, din aprilie, serialul „Snatch” (2017), cu Rupert Grint

27 February 2017

Pelicula „Snatch”/„Unde dai și unde crapă” (2000) a fost transformată – pe modelul „Fargo”, „Armă mortală”, „Fără limite” – în serial, de către platforma de streaming digital Crackle, iar AXN România anunţă că va difuza la noi producţia, în luna aprilie. Online, Crackle va lansa serialul pe 16 martie.

Rupert Grint

Rupert Grint

Serialul este inspirat de filmul-cult omonim al lui Guy Ritchie (care nu are nicio legătură cu noul proiect) şi spune povestea unui grup de tineri pungași:

  • Charlie Cavendish (Rupert Grint, „Harry Potter”; actorul este şi producător executiv al poveştii de faţă) este fiul unei familii bogate și haotice.
  • Billy „Fuckin” Ayers (Lucien Laviscount, „Scream Queens”) este un boxer pe jumătate ţigan.
  • Albert Hill (Luke Pasqualino, „Muşchetarii”) trăieşte în umbra tatălui său, un gangster redutabil.

Cei 3 fură o dubă plină cu aur şi intră în liga mare a crimei organizate londoneze. Din distribuţie mai fac parte Ed Westwick şi Dougray Scott.

Filmările primului sezon, care are 10 episoade, s-au desfăşurat la Manchester.

Printre regizorii producției se numără Lawrence Gough („Doctor Who”) și Nicholas Renton („Muşchetarii”). Creatorul serialului este britanicul Alex De Rakoff („Dead Man Running”).

Urmărește trailer-ul „Snatch” (2017) aici:

sursa foto: https://www.facebook.com/SnatchCrackle, AXN.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare