Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Prima TV difuzează astăzi episodul cu numărul 1.500 din „Trăsniții” (1)

Prima TV difuzează astăzi episodul cu numărul 1.500 din „Trăsniții”

24 April 2017

În 2015, Guinness Book a desemnat „Trăsniţii” de la Prima TV ca fiind cel mai longeviv sitcom din lume, producţia românească surclasând animaţia „The Simpsons”, care  deţinuse până atunci recordul mondial.

Luni, 24 aprilie, Prima TV va difuza episodul cu numărul 1.500 din „Trăsniţii”, serialul care continuă să aducă cele mai tari aventuri ale lui Pupăză, Chiorete, Gogoașe, Vandame, Teo, Ema sau Sofia.

 Vezi galeria foto >

„Trăsniții” au “suflat”, acum 2 ani, recordul serialului „The Simpsons” şi au intrat în Cartea Recordurilor, iar luni, 24 aprilie, vor ajunge la episodul cu numărul 1.500.

O cifră impresionantă care înseamnă 18.000 de ore de filmare, însumate în 750 de zile de filmări non-stop ceea ce înseamnă 2 ani neîntrerupți de muncă pe platourile de filmare, anunță Prima TV. 

“Este interesant cum suntem numai noi în competiție cu noi înșine. Nu cred că mai poate cineva să ne ia recordul, deși recordurile sunt stabilite pentru a fi bătute. Avem 14 ani de filmări la acest serial ceea ce înseamnă că totul a fost posibil și pentru că avem telespectatori fideli. Suntem la sezonul 28, iar gașca trăsnită a luptat ca și «Trăsniți în N.A.T.O» pe “frontul” Prima TV până în sezonul 9. Apoi ne-am început viața civilă, iar din sezonul 13 am rămas «Trăsniții», bine ancorați în realitatea românească. Acum, am ajuns la sezonul 28, la episodul 1.500 și asta nu poate decât să ne bucure și binențeles să ne pregătim pentru încă 1.500”, a spus Grig Chiroiu.

Povestea “Trăsniţilor” continuă, aşa că nu rataţi cel mai longeviv sitcom din lume, de luni până joi, de la ora 22:30, la Prima TV.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare