TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Capri

Prima TV va difuza, din 23 mai, serialul italian „Capri”, cu Gabriella Pession şi Alexandra Dinu în distribuţie

15 May 2018

Pe tronsonul lăsat liber de serialul „Pasiune și speranță” (care se termină pe 22 mai), Prima va difuza, de luni până vineri, de la 16.00, o altă producţie italiană, „Capri”, care a mai fost văzută în trecut şi la TVR 2. 

Primul episod, cel din 23 mai, ne va face cunoştinţă cu Vittoria Mari, o milaneză de 24 de ani, pregătită să se mărite cu Andrea, un tânăr bogat și de familie bună. Ea află că a fost numită moștenitoarea unei anume Donna Isabella, posesoarea unui domeniu pe superba insulă Capri. Convinsă că e vorba de o eroare, Vittoria face totuși o călătorie până la Capri, unde descoperă cu stupoare că totul este adevărat: e noua proprietară a unei imense vile, împreună cu Massimo și Umberto, cei doi nepoți ai Donnei Isabella. Aceasta este doar prima dintre surprizele care o așteaptă pe Vittoria. Moștenirea îi va schimba nu numai prezentul, ci și tot ceea ce credea că știe despre propriul ei trecut.

Pe actriţa Gabriella Pession, cea care îi dă viaţă Vittoriei, aţi mai urmărit-o la AXN Black în „Poliţişti fără frontiere”. Gabriella s-a născut în Florida, însă de la 6 ani s-a mutat cu familia în Italia, unde şi-a construit o carieră în actorie. Vittoria (40 de ani) este căsătorită, din 2016, cu un cântăreţ de muzică rock de origine iralndeză, Richard Flood, cei doi având un băieţel pe nume Giulio. În serialul de la Prima, care a fost difuzat în ţara de origine între 2006-2010, ea a jucat alături de actriţa româncă Alexandra Dinu (care a interpretat timp de 12 episoade personajul Greta).

Pe Alexandra aţi văzut-o anul trecut la cinema în filmul „Capcană mortală”, alături de Adrien Brody. Ultimul lungmetraj în care a jucat se numeşte „Final Score“ şi a fost filmat anul trecut, din distribuţie făcând parte, printre alţii, Pierce Brosnan şi Ray Stevenson.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...