Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Primul amant latin

24 October 2008

Fizicul l-a recomandat pe Marcello Mastroianni pentru rolurile de june-prim, insa intepretarile sale melancolice si fragile l-au impus ca pe un actor unic si un talent transcendent

A fost venerat ca prototipul amorezului latin. Insa trasaturile pe care Mastroianni le-a proiectat cel mai mult in filmele sale au fost nesiguranta, tristetea si o patologica oboseala. Toate acestea demonstreaza o ambivalenta care depaseste stereotipurile sexualitatii masculine. Nu face exceptie nici rolul cu care este asociat cel mai mult, cel al afemeiatului jurnalist de monden din capodopera “La Dolce Vita” (1960) – regizata de Federico Fellini – in care a cutreierat Roma alaturi de un alt sex-simbol cult, Anita Ekberg.

Fost prizonier nazist
Mereu modestul Mastroianni explicase candva publicului unei emisiuni americane ca “nu sunt dependent de sex”. Cat priveste faima de june-prim, tot Mastroianni marturisea ca Fellini il alesese pentru “La Dolce Vita” pentru ca avea o “fata teribil de banala”. Cei doi aveau sa mai colaboreze si pentru “8 1/2”, considerat unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile.
Inainte de a-si incepe cariera cinematografica, Mastroianni a fost inchis intr-un lagar nazist, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Viitorul actor a evadat si s-a ascuns la Venetia. A debutat la scurt timp, in 1947, cu filmul “Mizerabilii”, ajungand destul de repede un star la nivel european si, mai apoi, international.

In cele peste 120 de filme in care a jucat, de-a lungul carierei sale, Mastroianni i-a avut drept colegi de platou pe Brigitte Bardot, Sophia Loren, Yves Montand sau Jack Lemmon, printre altii. Cu ultimul imparte de altfel o notabila performanta, cei doi fiind singurii actori din istorie care au castigat de doua ori premiul pentru “Cel mai bun actor” la Festivalul de la Cannes. Mastroianni a mai fost nominalizat pentru trei Oscaruri.

Aventurier pe marele ecran, italianul a avut o viata personala aproape la fel de zbuciumata. S-a casatorit cu actrita Flora Carabella in 1948, la 24 de ani, si a ramas cu ea pana in 1996, cand actorul a fost rapus de un cancer pancreatic. Flora i-a fost alaturi pe patul de moarte… ca de altfel si Catherine Deneuve, iubita sa din anii ’70, si amanta sa din ultimii ani, Anna Maria Tato.

de Alex Bala

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare