Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Raluka a filmat ultimul videoclip… într-o bibliotecă!

17 August 2012

Vara aceasta, Raluka este pe val! A cucerit topurile radiourilor cu piesa „Surrender My Love” şi vrea să facă acelaşi lucru şi la toamnă, când pregăteşte o colaborare inedită. Artista vorbeşte despre planurile sale în TVmania care apare pe piaţă luni, 20 august.

Raluka este foarte mândră de videoclipul piesei „Surrender My Love” (al doilea din cariera ei solo, după „Out Of Your Business”) şi spune că s-a pregătit foarte mult pentru el.

„Clipul a fost filmat la Universitatea Politehnica din Bucureşti într-o bibliotecă şi pot să vă spun că m-am simţit ca la maraton J. Regizorul (n.r. – Anthony Icuagu, fost concurent la „Vocea României”) a avut în vedere mai multe locuri din Universitate, aşa că m-a alergat ca pe un atlet. Clipul are o poveste frumoasă, simplă şi reală, în care eu îl caut pe iubitul care a plecat, iar într-un sfârşit, îl găsesc şi „mă predau” lui. Ne-am dorit foarte tare ca în clip să apară şi formula de concerte, aşa că, la coregrafie, pentru care îi mulţumesc lui Cristian Miron, s-a muncit din greu câteva săptămâni şi uite aşa a ieşit ce trebuia să iasă”, ne-a spus ea.

După ce a promovat prin toată ţara single-ul „Surrender My Love”, Raluka vrea să dea lovitura şi la toamnă: „Pregătesc o piesă foarte frumoasă, în colaborare cu un producător străin. Este o mare provocare pentru mine şi sper să iasă aşa cum trebuie”, ne-a mărturisit cântăreaţa (care a participat, în trecut, la concursul Megastar de la Prima, dar şi la Festivalul de la Mamaia).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare