Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Reteta americana de succes

2 October 2006

Monica Barladeanu joaca in “Lombarzilor 8” , un nou serial cu o distributie de exceptie, regizat de Titus Muntean, ce va fi difuzat in aceasta toamna de B1TV.

Monica Barladeanu este o actrita talentata si se diferentiaza intr-o maniera categorica de alte vedete autohtone care pretind ca au succes in afara granitelor tarii. Pentru a te convinge de acest lucru este suficient sa vizionezi filmul “Moartea Domnului Lazarescu” sau sa o vezi cat de serios se pregateste pentru o scena din serialul “Lombarzilor 8”, ce va fi difuzat de B1TV in aceasta toamna. Pe platoul amenajat in curtea unei case vechi, ce a fost pe vremuri sediul unei ambasade, Monica este concentrata, are rabdare si incearca in permanenta sa-si cizeleze maniera de interpretare. Comunica permanent cu regizorul Titus Muntean, vine cu sugestii proprii si e receptiva la tot ce ii spune acesta. A acceptat sa apara in acest proiect realizat de Mandragora pentru ca “Ana este foarte diferita de mine si acest lucru a reprezentat o provocare pentru mine. A fost plecata un an in Africa, a lucrat in Italia, a fost casatorita de doua ori si a avut o viata extrem de agitata pana la 26 de ani”. Bineinteles, a contat foarte mult si “felul in care sunt scrise dialogurile, felul in care e conturat personajul”. A fost bucuroasa sa lucreze din nou alaturi de actorii Luminita Gheorghiu, Mimi Branescu si Clara Voda, care i-au fost colegi de platou si in filmul lui Puiu, premiat la Cannes anul trecut.
“Lombarzilor 8” are 18 episoade si trateaza un subiect de actualitate – destramarea unei familii de conditie medie din Romania zilelor noastre. Pornind de la aceasta idee si dorind sa obtina un produs original si de calitate, producatorii au discutat cu mai multi scenaristi, iar in final i-au ales pe Danut Chiriac si Mimi Branescu. “Vrem sa fie diferit de ce s-a facut pana acum, de aceea nu am apelat la un format din afara. Scenariul a fost gandit in asa fel incat sa intereseze mai multe categorii de public, iar problemele surprinse sa fie cat mai reale”, a explicat Alex Munteanu de la Mandragora. Monica Barladeanu este prezenta in episoadele 3 si 4 ale serialului “Lombarzilor 8” si a venit la Bucuresti pentru doua saptamani, special pentru filmari.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare