Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

„Revenge Body with Khloé Kardashian” va avea și sezonul 2, la postul E!

„Revenge Body with Khloé Kardashian” va avea și sezonul 2, la postul E!

27 April 2017

E! Entertainment a dat undă verde unui al doilea sezon al emisiunii „Revenge Body with Khloé Kardashian”. În show va apărea un nou grup de persoane care caută puterea fizică și psihică de a-și dovedi lor și celor care i-au influențat negativ că merită iubire și respect.

Modelul, vedeta TV și autoarea bestseller-ului New York Times „Strong Looks Better Naked” Khloé Kardashian și echipele ei specializate în fitness, nutriție și frumusețe, le vor da participanților la show încurajarea și ajutorul necesare pentru a se transforma. 

„Sunt atât de fericită că am ocazia de a ajuta oamenii care vor o schimbare și sunt dispuși să ne împărtășească problemele lor personale”, a spus gazda și producătorul executiv Khloé Kardashian. „Sunt mândră să fac parte din călătoria lor și să îi ajut pe fiecare să devină mai puternici, mai rezistenți, mai stilați și mai încrezători.”

Acest nou sezon va aduce o nouă serie de participanți și antrenori și o perioadă de timp mai lungă pentru un makeover de zile mari. În timpul celor 8 episoade a câte o oră, participanții vor avea șansa de a se reinventa alături de cei mai buni antrenori, stiliști și echipe de înfrumusețare de la Hollywood, aleși de Khloé. Rezultatele vor echivala cu o schimbare majoră din interior spre exterior și o dezvăluire finală în fața lumii întregi și a celor care s-au îndoit de ei.

„Revenge Body with Khloé Kardashian” îi are ca producători executivi pe Eli Frankel, Khloé Kardashian, Kris Jenner, Ryan Seacrest și Larissa Matsson. Emisiunea este produsă de Khlomoney Entertainment și Rogue Atlas Productions, în colaborare cu Lionsgate Television și Ryan Seacrest Productions.  

CITEȘTE ȘI:

Postul E! pregătește lansarea emisiunii „Revenge Body with Khloé Kardashian”. Când are loc premiera

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare