TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

14907667_555708804618990_6023410625254076123_n

Richard Gere face serial! Actorul american joacă pentru BBC, în drama „MotherFatherSon”

23 May 2018

După 40 de ani de carieră, actorul Richard Gere (68 de ani) a acceptat să joace într-un serial. Este vorba despre producția BBC „MotherFatherSon”, care va avea 8 episoade și va fi difuzată cel mai probabil de BBC Two.

Richard Gere va fi Max, un om de afaceri american autodidact și carismaric, care are niște afaceri în lumea presei la Londra și prin restul lumii. Helen McCrory („Peaky Blinders”, „Harry Potter”) va fi Kathryn, fosta lui soție. Alături de cei doi va mai juca în serial Billy Howle („Dunkerque”, „Glue”), care-l va interpreta pe fiul lor de 30 de ani, care-i calcă pe urme tatălui.

Scenariul îi aparține lui Tom Rob Smith („American Crime Story”, „London Spy”). Filmările pentru „MotherFatherSon” vor începe în această vară și vor avea loc la Londra și în Spania. Majoritatea episoadelor vor fi regizate de James Kent.

Actor foarte iubit în cinema-ul anilor 80 și 90, Richard Gere a jucat în „Pretty Woman”, „Chicago”, „Avocatul diavolului” sau „Ofițer și gentleman”, dar în ultima vreme a apărut din ce în ce mai puțin pe marile ecrane. În timpul carierei sale, a avut foarte puține apariții în producțiile de televiziune, a fost într-un episod din „Kojak” în 1976 și în câteva filme de televiziune. Richard Gere, care a negociat din aprilie implicarea sa în „MotherFatherSon”, nu a mai avut niciodată un rol atât de consistent într-un serial.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...