Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ricky Gervais are un nou show la HBO

23 June 2011

Actorul şi comicul britanic de 49 de ani va avea o nouă serie la reţeaua TV, “Life’s Too Short”, care va debuta în 2012, potrivit HBO.

Descrisă ca o încrucişare între sitcom-ul “The Office”, care l-a făcut celebru pe Gervais, şi seria “Extras”, “Life’s Too Short” va fi un pseudo-documentar despre un bărbat care suferă de nanism – actorul Warwick Davis, cunoscut din seria “Harry Potter”, care măsoară 60 de cm înălţime – şi încercările acestuia de a reveni în atenţia publicului.

Printre vedetele care vor avea apariţii episodice în noul serial se numără Johnny Depp, Steve Carell şi Sting.

Gervais şi co-creatorul Stephen Merchant vor apărea şi ei în “Life’s Too Short”, care va avea şapte episoade. Aceasta este a patra colaborare a actorului cu HBO, după “Extras”, “The Ricky Gervais Show” şi un show special de stand-up.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare