Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Robert Downey Jr. va deveni Doctor Dolittle pe marele ecran

Robert Downey Jr. va deveni Doctor Dolittle pe marele ecran

21 March 2017

Universal Pictures vrea să reînvie franciza „Doctor Dolittle”, scrie „The Hollywood Reporter”, iar pentru rolul medicului care vorbeşte cu animalele a bătut palma cu Robert Downey Jr. Actorul va juca rolul principal în „The Voyage of Doctor Dolittle”, care ar putea fi primul dintr-o nouă franciză.

Universal Pictures a licitat insistent, săptămâna trecută, pentru drepturile seriei inspirate de seria de 12 cărţi pentru copii semnate de Hugh Lofting (1920 – 1952).

Scenariul şi regia îi vor aparţine lui Stephen Gaghan („Goana după aur”). „The Voyage of Doctor Dolittle” a fost a doua carte a seriei literare, dar nu se ştie dacă şi filmul va adapta acelaşi volum sau dacă se va inspira din mai multe cărţi.

Pe marele ecran, poveştile au fost adaptate prima dată în 1967, cu Rex Harrison în rol principal. Înainte, au mai existat un scurtmetraj animat (1928) şi o serie radiofonică (1933 – 1934).

Apoi, franciza s-a mutat pe micul ecran, într-un serial animat american, Bob Holt asigurând vocea doctorului.

În perioada 1998 – 2001, Eddie Murphy a preluat halatul şi a jucat în două filme, următoarele trei fiind lansate direct pe DVD, cu Kyla Pratt în rolul fiicei doctorului, Maya Dolittle, care îi moşteneşte darul.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare