Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Roberto Franesi

Roberto Farnesi din serialul „Pasiune toscană” consideră căsătoria un concept depășit

3 October 2017

Roberto Farnesi (48 de ani), actorul care interpretează rolul principal serialul „Pasiune toscană”, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, la Prima TV stă foarte bine atunci când vine vorba de dragoste, dar acest lucru se pare că nu este suficient pentru a-l schimba.

 

Cel care joacă rolul lui Alessandro Monforte a dezvaluit că trăiește o poveste de dragoste de trei ani de zile cu Lucya Belcastro (25 de ani), care până în prezent este cea mai lungă relație a actorului.  

 

“Nu  sunt alergic la  căsătorie, dar nu consider că este un pas necesar”, spune Roberto Farnesi în ediția italiană a Vanity Fair. “Nunta cu Lucia nu se numără printre priorități. Cu alte cuvinte, ne iubim si ne sfătuim în privința tuturor deciziilor iar contractul de căsătorie este depășit ca si concept. Eu spun că, dacă crezi în taina sfântă a căsătoriei este normal să te cununi în biserică. În cazul meu, deși sunt catolic, nu sunt practicant, mă duc la biserică doar pentru sărbătorile religioase, de Crăciun și de Paște, așa că nu simt chemarea unei căsătorii religioase ” a adăugat el.

 

 

În cadrul serialului „Pasiune toscană”,  Roberto Farnesi îi dă viață lui Alessandro Monforte, un tânăr a cărei viață este dată peste cap de moartea tatălui său și de faptul că vinovată este chiar iubirea vieții lui, Aurora Taviani (Anna Safroncik).  

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare