Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Roxana rade la soare

29 June 2009

Am avut parte de vreme buna si de o vedeta cat se poate de zambareata, asa ca iat-o, in toata splendoarea ei, pe cea mai noua membra din echipa “Observatorului”.

Nu poti sa dai gres cand mergi la o sedinta foto pe litoral cu “fata de la meteo”. Asta am aflat in urma “escapadei” de saptamana trecuta, in compania Roxanei Ionescu. Din acest sezon, vedeta Antenei 1 a intrat in echipa “Observatorului” de la orele 20.00 si 23.00, la rubrica despre vreme, iar noi ne-am convins ca aceasta ii surade. Instantaneele alaturate stau marturie.

Trei pasi pana la pupitru
“Am luat, timp de cateva luni, lectii de dictie, de meteorologie, si desi la inceput eram putin speriata ca schimb radical divertismentul cu stirile, iata ca am dovedit – in primul rand mie si apoi si celor care se mai indoiau de mine – ca pot sa prezint si informatii mai serioase, asa cum sunt cele meteo”, povesteste Roxana despre noul ei job de la Antena 1. Printre celelalte schimbari, marturisite printre hohote de ras, se numara reclamatiile de genul “Acoperi Constanta!”, de la telespectatori (harta e mica, deh…), sau dorul de spatiul generos de la “Vreau sa fiu vedeta” – ea trebuie acum sa-si tina mainile impreunate si sa nu exagereze cu gesticulatul!

Una peste alta, Roxana a intrat in “casa” buletinului de stiri, iar noi ne-am intrebat cu voce tare daca nu cumva ar tenta-o, in viitorul mai mult sau mai putin apropiat, pasul catre pupitru. “E cam devreme sa-mi fac alte planuri”, zambeste Roxana. “Abia am intrat in noua mea casa, asa cum spuneti voi. Si, ca o gluma, ca sa ajungi la pupitrul de stiri, din locul meu de prezentare, trebuie sa faci cel putin trei pasi”.

Galerie foto

de Alex Bala

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare