Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ruby, o apariţie fresh în muzica românească

5 August 2010
Ruby a făcut o şedinţă foto incendiară care a costat în jur de 5000 de euro.

Ruby a făcut o şedinţă foto incendiară care a costat în jur de 5000 de euro.

Ruby, pe numele ei adevărat Ana Claudia, are toate şansele să-şi contureze o carieră de succes. E frumoasă, are talent, iar primul ei single, „Touch Me”, se aude deja la radiouri. Deşi e conştientă că piaţa muzicală din România este plină de domnişoare care abordează acelaşi stil dance ca ea, tânăra spune că „e loc pentru toată lumea”.


Când ţi-ai descoperit talentul pentru muzică?

„Talentul” mi l-am descoperit în copilărie, pe străzile din Medgidia (oraşul în care m-am născut şi am crescut) unde organizam cu copiii „festivaluri” şi „concursuri” muzicale. Apoi m-am mutat în Bucureşti şi am absolvit Liceul Dinu Lipatti, secţiunea Arta Actorului. Cam aşa a început totul.

Cine e persoana care te ajută cel mai mult în carieră?

Profesional mă susţine Oxi (N.r. – fost membru al trupelor Praf în ochi şi Zero) şi echipa de management, dar un mare sprijin îl reprezintă familia.

Spune-mi despre primul tău single, “Touch Me”, care e povestea lui?

Primul meu single “Touch Me” este compus de Smiley şi remixat de DJ Andi. Am lucrat la el cam şase luni, pentru că, de fiecare dată când spuneam că asta rămâne varianta finală a piesei, ne venea altă idee mai bună. Şi aşa am modificat-o de peste 10 ori. Oricum, din punctul nostru de vedere, rezultatul este perfect.

Care e următoarea piesă pe care vrei să o promovezi?

Încă un ştiu. Avem piese gata de la Moga, Dony, Matteo & Cristi Stanciu & Oli, Smiley. Deocamdată ne gândim ce şi cum. Dar într-o lună voi lansa sigur o piesă nouă.

Ruby ştie că, în domeniul artistic, contează foarte mult şi aspectul fizic, de aceea duce o viaţă echilibrată.

Ruby ştie că, în domeniul artistic, contează foarte mult şi aspectul fizic, de aceea duce o viaţă echilibrată.

Cum îţi învingi emoţiile în concerte având în vedere că eşti la început de drum?

Păi când mă urc pe scenă, nu mă mai gândesc la nimic, decât cum să-mi fac treaba cât mai bine. Ăsta e cel mai bun “tratament”.

Urmează să scoţi şi un videoclip?

Nu ştiu dacă vom face un clip la “Touch Me” sau la piesa pe care o voi lansa în toamnă. Încă ne gândim care e cea mai bună variantă. Dar cu siguranţă voi filma şi un videoclip.

Ce compromisuri ai face pentru o carieră de succes?

Nu fac şi nu voi face nici un fel de compromis. Nu am de ce. Fac doar ce simt şi ce îmi place.

Nu crezi că sunt deja foarte multe domnişoare pe piaţa muzicală românească care cântă genul tău, cu ce vii diferit?

Eu sunt de părere că e loc pentru toată lumea. Nu ştiu ce o să fie diferit. Dar cu siguranţă show-ul meu va fi unul foarte complex şi muzica va suna extrem de bine.

Am înţeles că cel care îţi compune piesele este Smiley. Mai colaborezi şi cu alţi artişti?

“Touch Me” este compusă de Smiley. În afară de el mai lucrez cu Marius Moga, Dony, Matteo & Cristi Stanciu & Oli, David Deejay, Frissco.

Ştim că imaginea contează foarte mult, tu cum te menţii în formă?

Nu pot să zic că fac ceva special. Încerc să duc o viaţă cât mai ordonată şi nu fac niciodată excese.

Ce artişti te influenţează din afară? Care sunt modelele tale?

Artista mea preferată este Beyonce, dar îmi plac şi trupe precum Incubus, Billy Talent şi Maroon 5.

Am înţeles că “Touch me” a prins şi în afară, spune-mi ce topuri ai cucerit?

Da. Sunt foarte fericită din acest motiv. Piesa a fost şi este pe poziţii fruntaşe ale celor mai mari topuri din Turcia, Bulgaria, Grecia. Şi este “cântată” de radiouri din Franţa, Olanda, Argentina, Serbia, Cipru, Albania. Dar de fapt cea mai mare cucerire a mea, am făcut-o cu aproape 5 ani în urmă… Şi mă refer la Oxi…

Nu crezi că e mai usor să ieşi în faţă cu un scandal sau cu o cucerire când vrei să devii celebru decât cu o piesă?

Scopul meu nu este să devin celebră. Scopul meu e să cânt. Şi decât să devin cunoscută pentru un scandal sau o cucerire, mai bine rămân toată viaţa în anonimat. Cei care se afirmă aşa nu-i pot cataloga decat ca şi penibili.

Mulţi te compară cu Inna, ce părere ai despre asta?

E o comparaţie flatantă. Inna este un artist complex şi o prietenă foarte bună şi orice artist român şi-ar dori să aibă succesul ei.

În afară de activitatea muzicală, cu ce îţi mai ocupi timpul?

Ziua mea poate fi una foarte normală sau una foarte agitată. Sunt zile în care stau mai mult în casă şi mă ocup de muzică şi ies doar seara sau zile când îmi iau bicicleta şi pornesc într-un tur nebun al Bucureştiului. Asta îmi place să fac.

Ascultaţi aici primul single al lui Ruby,”Touch Me”:


Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare