TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Russell Brand renunţă la bancurile despre religie

19 January 2011

Cântăreaţa Katy Perry (26 de ani) este fiica pastorilor creştini Keith şi Mary Hudson şi spune că soţul ei, comicul Russell Brand (35 de ani), îi respectă religia şi se abţine de la glume, anunţă femalefirst.co.uk.

„Russell a făcut multe blasfemii în trecut, dar face tot mai puţine glume referitoare la religie, pentru că ştie că este un subiect sensibil pentru mine”, a explicat cântăreaţa.

Katy Perry a criticat-o pe Madonna (52 de ani) pentru că a ironizat crucificarea în turneul „Confessions” din 2006 şi nu înţelege de ce sunt acceptate glumele îndreptate către religia creştină.

„Nu poţi să fii frivol şi amuzant fără să ai nevoie să te implici. Şi nu ştiu de ce se întâmplă asta doar în cazul religiei creştine. Nu văd oameni care simulează sexul cu statuile lui Buddha, de exemplu”.

„Pentru mine, spiritualitatea este ceva foarte important şi nu-mi place când oamenii fac glume pe această temă. Uneori nu înţeleg de ce există artişti care joacă această carte, cum ar fi Madonna, care se urcă pe cruce pentru a cânta”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...