Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

The Handmaid

S-a anunțat data premierei sezonului al doilea al serialului „Povestea slujitoarei”

16 November 2017

Serialul „Povestea slujitoarei” / „The Handmaid’s Tale”, cu Elisabeth Moss, Joseph Fiennes, Ann Dowd, Yvonne Strahovski, Max Minghella și Alexis Bledel a fost difuzat în România de HBO, și sperăm ca televiziunea să ne aducă și sezonul al doilea.

Vestea bună este că „Povestea slujitoarei”, excelenta producție de la Hulu, va reveni în aprilie 2018 cu un nou sezon. Adaptare a romanului cu același nume de Margaret Atwood, serialul a fost un adevărat succes de critică și de public deopotrivă, confirmat și de ceremonia de la Emmy 2017 unde a câștigat cinci premii.

La numai o săptămână de la debutul primului sezon, Hulu a și luat decizia de a continua cu sezonul al doilea, iar acum platforma de streaming a anunțat data de lansare a celui de-al doilea sezon, în aprilie 2018. În comunicatul oficial, preluat de pe allocine.fr, se spune că sezonul al doilea va fi marcat de sarcina lui Offred și încercarea ei de a-și naște copilul departe de lumea haotică în care trăiește.

Sperăm că HBO România se va grăbi să-l aducă și la noi în același timp!

 

Puteți vedea aici teaser-ul sezonului al doilea din „Povestea slujitoarei”:

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare