Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

S a lansat Cinemaraton, un post TV dedicat filmelor româneşti

S-a lansat Cinemaraton, un post TV dedicat filmelor româneşti

6 April 2017

Pe 30 martie, a fost lansat noul post românesc de televiziune Cinemaraton, singurul care difuzează doar pelicule autohtone, informează site-ul filmneweurope.com.

Canalul va da peste 1.000 de filme româneşti anual, dar şi emisiuni și producții proprii:

  • interviuri cu regizori,  actori, critici de film și de teatru,
  • analize şi
  • ştiri despre industria mioritică de film.

Cinemaraton este disponibil gratuit doar pentru abonaţii AKTA. Compania de cablu AKTA aparţine de Digital Cable Systems SA și oferă servicii de Internet, telefonie şi cablu în peste 3.000 de localităţi din 35 de judeţe ale ţării.

„Am ales să spunem povestea filmului românesc, așa cum a fost ea scrisă în peste 100 de ani de existență și așa cum este scrisă ea acum, de către noul val al cinematografiei românești, care a uimit lumea în ultimul deceniu și jumătate. Cred cu tărie că un difuzor de televiziune are menirea de a informa și, în același timp, a educa publicul căruia i se adresează.

A spune povestea filmului românesc este un fel de a aprecia munca miilor de actori, regizori, scenografi, muzicieni, tehnicieni care au fost implicați în producerea filmleor și, implicit, un mod de a reflecta la momentele istorice în care ele au fost create”, a transmis Dan Voicu, directorul canalului Cinemaraton, pe site-ul oficial al noului post TV.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare