Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Copyright Gabriela Arsenie Antena1_131214_XF4 Gala2_0238

S-au ales semifinaliștii X Factor | Iată cine sunt cei 6 aspiranți la marele premiu

13 December 2014

Vineri seară a fost spectacol pe scena X Factor. Așa s-ar descrie în doar câteva cuvinte atmosfera de la X Factor. Muzică bună, voci extraordinare, replici savuroase și emoții mari la masa juriului care a avut aseară un invitat de onoare. Aflat pe scena tradiționalelor concerte de Crăciun, Ștefan Bănică a avut pentru câteva ore un înlocuitor de seamă în prezența legendei rockului românesc, Cristi Minculescu.

Telespectatorii Antena 1 au putut vedea imagini live cu Ștefan Bănică chiar din timpul concertului pe care artistul îl susținea la Sala Palatului. Așa cum a promis, imediat după terminarea concertului Ștefan Bănică a ajuns la timp pentru a-și susține echipa într-un moment atît de important pentru parcursul lor la X Factor.

copyright Gabriela Arsenie-Antena1_131214_XF4 Gala2_0238

Seara hiturilor a însemnat pentru jurați decizii greu de luat, cu atât mai mult cu cât concurenții aflați la duel au făcut un spectacol extraordinar. În cea de-a doua gală a super show-ului, difuzată în această seară, de la 20:30, la Antena 1, cei nouă concurenţi rămaşi în lupta pentru marele premiu în valoare de 100 000 de euro s-au străduit să convingă nu doar juriului, ci şi publicul că locul lor este pe scenă. La finalul serii, cei mai buni șase concureți ai celor 3 mentori merg în semifinala de săptămîna viitoare, fiecare avît o șansă uriașă pentru cîștigarea marelui premiu și a trofeului X Factor.

De data aceasta a venit rândul showmanului Horia Brenciu să continue seria recitalurilor de excepție deschisă săptămâna trecută de Ștefan Bănică. Mai efervescent ca niciodată Horia Brenciu a susținut alături de HB Orchestra un spectacol de zile mari.copyright Gabriela Arsenie-Antena1_131214_XF4 Gala2_0239

La finalul celei de-a doua gale live, doar şase norocoşi au rămas în lupta pentru trofeul „X Factor”: Sergiu Braga și Adina Răducan, Trupa 69 și Alessio Padeu, Alexandra Crișan și Nicoleta Nucă

Astfel, Horia Brenciu merge mai departe în semifinale cu Sergiu Braga și Adina Răducan. Deși la duel a avut cel mai bun moment artistic al său de pe Scena X Factor, Cristian Goaie a părăsit aseară competiția.

Adina Răducan, concurenta de numai 15 ani din echipa lui Horia Brenciu, a fost extrem de emoționată pe parcursul celor două momente ale sale, iar lacrimile au fost de nestăvilit. Emoțiile și tensiunea și-au spus cuvântul, însă talentul și vocea sa specială au ieșit învingătoare. „Bravo, fata mea!, a felicitat-o mentorul său care a ales să meargă mai departe cu ea în următoarea etapă a concursului.

Sergiu Braga a cântat pentru prietena lui, Dorina care, deși a suferit o fractură la un picior, i-a făcut o surpriză iubitului ei și a venit să-l susțină chiar din platou. Pe tot parcursul momentului său, Dorina i-a sorbit fiecare cuvânt de pe scaunul antrenorului Horia Brenciu, în timp ce Sergiu Braga a putut să-și cânte melodia privindu-și iubita în ochi. Cristian Minculescu s-a arătat mai mult decât încântat de interpretarea lui Sergiu Braga, pe care l-a lăudat-o pentru amprenta personală. Cei 3 jurați au apreciat la Sergiu Braga perseverența modestia, dorința de a face lucrurile ca la carte, mai precis…ca la armată. „Ai învins, ti-a iesit foarte bine”, l-a felicitat Delia, iar Horia Brenciu l-a considerat un model de urmat.

Delia merge mai departe în semifinale cu Trupa 69 (formata din Maria şi Cocoon Kills) și Alessio Padeu. Trupa Contrast (formata din Irina Ionescu şi Ştefan Condrea) a părăsit aseară competiția X Factor, deși momentele lor artistice au fost foarte apreciate de cei 4 jurați. „Cine se tachineaza, se iubeste”, a spus Ștefan Bănică care a simțit că între cei doi e pe cale să se nască o idilă. „Ar fi frumos ca la finalul concursului să se lege ceva. Muzical vorbind, mi-a plăcut!” La rândul ei, Delia a considerat momentul lor fantastic. „Bravo! V-ați stresat degeaba!”, le-a mai spus ea.

Trupa 69 care merge alături de Alessio Padeu în semifinală l-a făcut pe Cristi Minculescu să se întoarcă în timp, în vremea copilăriei, iar Ștefan Bănică a simtit o vizibilă evoluție în interpretarea lor. „Mi-a plăcut foarte tare. Bravo!”, le-a spus el cu bucurie, în timp ce Horia Brenciu a apreciat că le stă din ce în ce mai bine împreună. Mentorul lor, Delia, i-a felicitat din tot sufletul pe concurenții săi care, în opinia ei, au șanse mari să ajungă cât mai departe în concurs.

Alessio Padeu a fost lăudat și complimentat de toți cei patru artiști de la masa juriului pentru talentul său extraordinar, pentru trecerile nemaipomenite pe care le face atunci când cântă. „Esti un tip extrem de talentat. Astă seară mi-ai plăcut foarte mult, i-a spus Ștefan Bănică, iar Horia Brenciu s-a arătat foarte încântat de faptul că nivelul competiției a crescut de când s-a întors în concurs. În opinia Deliei, Alessio Padeu „a arătat că stăpânește tehnica vocală la perfecțiune. El le are pe toate. E fabulos!”

Ștefan Bănică merge mai departe în semifinală cu Alexandra Crișan și Nicoleta Nucă.

„Ai arătat perfect, ai cîntat perfect, alegerea e foarte buna. Cred că a fost cea mai bună prestație a ta la X Factor!”, i-a zis Horia Brenciu Alexandrei, iar Delia a complimentat-o spunându-i că are inteligență muzicală. Cristi Minculescu a fost de părere că Alexandra are o voce care îi permite să abordeze orice gen muzical. „Vreau să cred că în seara asta a cântat pentru străbunica ei care împlinește 101 ani!”, i-a spus Cristi Munculescu care a dovedit că înainte de a-i veni în ajutor lui Ștefan Bănică și-a făcut foarte bine temele și i-a cunoscut îndeaproape pe toți concurenții. „Mă bucur și-i mulțumesc lui Cristi că a venit aici. Este o ocazie pentru talente extraordinară de a fi descoperite”, a spus Ștefan Bănică. „Da, da fată plătesc bilet, stau la coadă, să te văd! Sunt foarte mândru de tine, de toți trei.”, a adăugat cu emoție și bucurie mentorul Ștefan Bănică.

Nicoleta Nucă a primit complimente încă de la edițiile anterioare când Monica Anghel l-a sunat pe Ștefan Bănică și i-a spus: „am plâns când am auzit-o pe fata asta!” Aseară, Nicoleta Nucă i-a ridicat în picioare pe toți cei trei bărbați din juriu, în timp ce Delia a catalogat momentul ei drept unul foarte, foarte bun, cu o piesă greu de cântat. Cristi Minculescu a numit-o pe Nicoleta Nucă – Monica Belucci care și cântă. Cristi Minculescu și-a arătat din nou bucuria că astfel de talente precum cel al Nicoletei pot fi descoperite datorită acestui proiect. Ștefan Bănică a avut din nou aceea senzație că asistă la un spectacol internațional. „Mi-a plăcut mult. Exceptional moment. Meriti sa ajungi in finală!”, i-a spus el.

Deși a avut cele mai bune prestații ale sale de până acum la X Factor, Alex Florea a părăsit aseară competiția în aplauzele tuturor. „Dacă nici el nu e rock star, atunci cine?” s-a întrebat Ștefan Bănică, bucuros că a asistat la un moment de show ca afară.

Vinerea viitoare, în semifinala X Factor lupta se încinge pentru că în competiție au rămas cele mai bune voci: Sergiu Braga și Adina Răducan, Trupa 69 și Alessio Padeu, Alexandra Crișan și Nicoleta Nucă.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare